L*** S***** G*******
InculpatC******** V***** L*****
Parte vătămatăÎn baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d), alin. 2 lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din Codul penal, condamnă pe inculpatul LUCA SERGIU-GHEORGHE, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat. În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor: - de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani calculată după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor: - de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 40 alin. 2 din Codul penal, constată că infrac?iunea de furt calificat ce formează obiectul prezentei cauze este concurentă cu infrac?iunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b), alin. 3 lit. h) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) ?i lit. d) din Codul penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de Judecătoria Zărne?ti, prin sentin?a penală nr. 111/23.10.2015 în dosarul nr. 120/338/2015, definitivă prin neapelare la data de 13.11.2015. În baza art. 97 din Codul penal, instan?a va anula suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentin?a penală nr. 111/23.10.2015 în dosarul nr. 120/338/2015, definitivă prin neapelare la data de 13.11.2015. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b) cu referire la art. 97 alin 1 din Codul penal, va contopi pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată de către Judecătoria Zărne?ti, prin sentin?a penală nr. 111/23.10.2015 în dosarul nr. 120/338/2015, definitivă prin neapelare la data de 13.11.2015, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 2 ani ?i 8 luni închisoare. În baza art. 40 alin. 2 din Codul penal cu referire la art. 45 alin. 3 lit. a) din Codul penal, cu referire la art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, aplică inculpatului LUCA SERGIU-GHEORGHE pedeapsa complementară cea mai grea, interzicerea exercitării drepturilor: - de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat publice, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 40 alin. 2 din Codul penal cu referire la art. 45 alin. 5 din Codul penal, aplică inculpatului LUCA SERGIU-GHEORGHE pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, anume: - de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 92 din Codul penal, stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Termenul de supraveghere se va calcula începând cu data de 13.11.2015, în conformitate cu dispozi?iile art. 97 alin. 2 din Codul penal. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din Codul penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: frecventeze un program de reintegrare socială sub coordonarea, controlul ?i supravegherea Serviciului de proba?iune de pe lângă Tribunalul Bra?ov. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Zărne?ti, în cadrul Primăriei comunei Vulcan, în cadrul Primăriei comunei Holbav, în cadrul Primăriei ora?ului Codlea, în cadrul Primăriei oraşului Râşnov sau în cadrul Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Braşov pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 583 din Codul de procedură penală şi art. 96 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere. În baza art. 19, art. 23 ?i a art. 397 C.p.p. raportat la art. 1.357 C.civ., obligă pe inculpat la plata către persoana vătămată C******** V***** L***** a sumei de 6.000 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 1.050 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit avocaţilor din oficiu – 260 lei - av. Liliana Porancea, şi 260 lei – av. Lavinia Manea, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.08.2017.
Hotarare 145/2017 din 02.08.2017pronuntare la 2 august 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.07.2017stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 19.07.2017
Incheiere de sedinta din 04.07.2017audierea părţii civile
Incheiere de sedinta din 09.05.2017administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 28.03.2017lipsă inculpat şi apărător desemnat din oficiu
Incheiere de sedinta din 14.02.2017faţă de lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 10.01.2017în vederea readministrării probelor
Incheiere de sedinta din 08.11.2016lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 20.09.2016