D***** V*****
ReclamantS* G*** S* P*** L********* J******* P**** V******
PârâtS* V****** S**
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi. Admite cererea, astfel cum a fost precizată ulterior.
Hotarare 198/2016 din 03.02.2016Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului privind acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză. Se va comunica câte un exemplar de pe raportul de expertiză pârâtelor. Pune în vedere apărătorului reclamantului să achite onorariul pentru expert, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă.
Incheiere de sedinta din 06.01.2016Admite pentru reclamant probele cu înscrisuri şi expertiză tehnică în specialitatea protecţia muncii. Expertiza va avea ca obiective: să se stabilească, prin raportare la înscrisurile deţinute de pârâte, precum şi prin raportare la dispoziţiile Ordinului 50/1990 şi a altor acte normative incidente în cauză, dacă reclamantul a desfăşurat sau nu activitate încadrată în grupa a II a de muncă în perioada cât a fost salariat la S.C. GCLT, prin lichidator judiciar IPURL Petcu Viorica, respectiv 25.06.1975-24.01.1983, iar în caz afirmativ, să se determine prin raportare la aceleaşi înscrisuri şi la dispoziţiile Ordinului 50/1990 sau a altor acte normative, cu indicarea nr. şi poziţiei din anexa 2, în ce procent a desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă, pe ce perioadă, în ce funcţie şi la ce secţie; se vor exclude perioadele în care reclamantul a fost încorporat, detaşat, etc. Stabileşte onorariul pentru expert în sumă de 700 lei în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia, prin apărător să depună dovada achitării în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Prin tragere la sorţi se desemnează în cauză expert Senchetru Dorin la care se va emite adresă pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat în cauză şi i se va solicita să efectueze expertiza cu respectarea dispoziţiilor art.335-336 Cod procedură civilă şi să depună la dosar trei exemplare ale raportului de expertiză, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat pentru judecată. Se va atenţiona expertul că este necesară citarea părţilor la efectuarea expertizei(art.336 Cod procedură civilă) cât şi deplasarea la sediul societăţii pentru a studia actele necesare efectuării expertizei.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Se va comunica câte un exemplar de pe precizările formulate de către reclamant pârâtelor şi li se va solicita să formuleze şi să depună la dosarul cauzei întâmpinări cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată, conform art.204 Noul Cod de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului privind acordarea unui nou termen pentru a preciza cererea de chemare în judecată faţă de întâmpinarea depusă de pârâte şi pune în vedere apărătorului reclamantului să formuleze în scris aceste precizări, să le depună în 3 exemplare şi să arate şi temeiul legal.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015