D***** B*****
ContestatorC********* C*******
Intimat InculpatM***** A******** R*****
Intimat InculpatM*** D***** A********
Intimat InculpatM****** D** A*****
Intimat InculpatAdmite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila. Desfiinţează în parte încheierea de şedinţă din 07.01.2015 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 24/113/2015, precum şi încheierea de îndreptare eroare materială din 08.01.2015, pronunţată în acelaşi dosar, şi, în rejudecare: Admite în parte propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila. Dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor M***** A******** R***** şi Drăghici Grigore Valentin, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.01.2015 şi până la 11.02.2015, inclusiv. În baza art. 204 alin. 11 Cod de procedură penală, în referire la art. 219 şi art. 218 Cod procedură penală, dispune luarea faţă de inculpaţii C********* C*******, M****** D** A***** şi M*** D***** A********, a măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând de la data de 13.01.2015 şi până la 11.02.2015, inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpaţilor C********* C*******, M****** D** A***** şi M*** D***** A******** obligaţia de a nu părăsi imobilele în care locuiesc, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii C********* C*******, M****** D** A***** şi M*** D***** A******** au următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi şi nici cu martorii din prezenta cauză. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Măsura dispusă se comunică, de îndată, inculpaţilor şi instituţiei, organului sau autorităţii desemnate cu supravegherea sa, organului de poliţie în a cărei circumscripţie locuiesc inculpaţii, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor C********* C*******, M****** D** A***** şi M*** D***** A********, la data expirării duratei măsurii arestării preventive dispusă anterior. Menţine dispoziţiile cuprinse în încheierea de şedinţă contestată prin care s-a dispus prelungirea durata stării de arest preventiv a inculpatului Drăghici Marian Mircea. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi, 12.01.2015.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 12.01.2015