B**** A*******
ReclamantP**** I*****
ReclamantP*********** I****
PârâtC******* G*******
PârâtI** G*******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul B**** A*******. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1046 pronunţată de Judecătoria Costeşti la data de 11.10.2017, în dosarul nr. 2508/214/2015, în sensul că: - în lotul II, al reclamantului B**** A*******, intră şi terenul arabil extravilan în suprafaţă de 9000 mp, situat în Com. Popeşti, jud. Argeş, tarla 15, parcela 351, cu vecinii: N-Ştefan Nicolae, E-drum, S-Ana Iulian, V-drum; - domiciliul corect al reclamantei P**** I*****, este în jud. Teleorman şi nu „Argeş”, cum din eroare s-a menţionat în tranzacţia încheiată de părţi şi, pe cale de consecinţă şi în dispozitivul hotărârii. Celelalte dispoziţii ale sentinţei rămânând neschimbate. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 08.05.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.05.2018Admite cererea formulată de formulată de reclamanţii B**** A******* şi P**** I***** în contradictoriu cu pârâţii P*********** I****, C******* G*******, I** G******* şi MATEI VEROANA. Ia act de tranzacţia încheiată la data de 03.10.2017 şi dispune ieşirea din indiviziune conform înţelegerii părţilor, pe care o consfinţeşte. Un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica, în termen de 3 de zile de la data la data rămânerii definitive, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş. Un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, organului fiscal competent Cu drept de recurs, care se depune la Judecătoria Costeşti, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 11.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.proc. civ.
Hotarare 1046/2017 din 11.10.2017Amână pronunţarea la data de 11.10.2017. Pronunţarea se va face conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2017Încuviinţează solicitarea de amânare a judecării cauzei, formulată de reclamanţi, prin avocat, pentru a acorda tuturor părţilor posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză şi pentru a formula tranzacţia pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, în acord cu raportul de expertiză. Prorogă discutarea cererii de majorare onorariu formulată de expertul Negru Gheorghe. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 03.10.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.06.2017.
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Revine cu adresă la expertul desemnat în cauză, Negru Gheorghe, în specialitatea topografie, pentru a fi înstiinţat să efectueze, după citarea părţilor şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 27.06.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.05.2017.
Incheiere de sedinta din 02.05.2017Încuviinţează proba cu expertiza în specialitatea topografie, pusă în discuţie din oficiu. Stabileşte drept obiective pentru expertiza în specialitatea topografie: - să se identifice şi să se poziţioneze pe schiţă de plan terenurile ce fac obiectul prezentei cauze, menţionate în titlul de proprietate nr. 115851/2002 emis pentru autorul Radu A. Ion, cu menţiunea că: terenurile împărţite prin acordul părţilor să fie identificate şi transpuse pe schiţă aşa cum rezultă în urma partajului voluntar; cu indicarea noilor vecinătăţi şi a suprafeţelor pentru terenurile aşa cum sunt împărţite prin tranzacţie. Desemnează expert, prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş, pe Negru Gheorghe, în specialitatea topografie. Stabileste onorariu provizoriu de expertiză în specialitatea topografie în cuantum de 800 lei în sarcina reclamanţilor şi pune în vedere acestora să depună la dosarul cauzei, dovada plăţii onorariului, până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea suspedării cauzei. După depunerea la dosarul cauzei din partea reclamanţilor a dovezii de achitare a onorariului, instanţa va emite adresă la expertul numit pentru a fi înstiinţat să efectueze, după citarea părţilor şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor şi va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a comunica numirea în cauză a expertului Negru Gheorghe, în specialitatea topografie. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 02.05.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.03.2017.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de reclamanţi, prin avocat, pentru imposibilitatea de prezentare a părţilor. Menţine în sarcina tuturor părţilor, obligaţia ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei o tranzacţie rectificată, dacă insistă în această modalitate de soluţionare a cauzei şi de a exprima punctul de vedere referitor la efectuarea în cauză a unei expertize topografice pentru identificarea terenului astfel cum a rezultat în urma împărţelii propusă de părţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.03.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.01.2017.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de av. Licaciu Raluca. Amână judecarea cauzei, pentru imposibilitate prezentare avocat şi acordă termen la data de 17.01.2017, pentru când se va cita pârâta P*********** I****, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2016.
Incheiere de sedinta din 15.11.2016Se menţin măsurile dispuse anterior. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.11.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2016.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016Dispune repunerea pe rol a cauzei, pentru completarea probatoriilor si pentru precizarea cererii de a se lua act de tranzacţie. Acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 27.09.2016, şedinţă publică, pentru când se citează părţile, cu menţiunile: să-şi exprime punctul de vedere cu privire la precizarea/rectificarea tranzacţiei depuse la dosar, faţă de împrejurarea că terenurile în suprafeţe de 25.000 mp şi 800 mp, în urma împărţirii în fapt prin înţelegerea părţilor, au aceleaşi vecinătăţi în toate, respectiv, ambele loturi, aspect care ar putea conduce la impedimente cu ocazia eventualei puneri în executare a hotărârii; să depună la dosar o schiţă cadastrală vizată la OCPI prin care să fie identificate toate terenurile şi transpuse toate loturile, astfel cum sunt formate conform tranzacţiei depuse la dosar sau, după, caz, să-şi exprime punctul de vedere cu privire la efectuarea în cauză a unei expertize topo cu acelaşi obiective. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 22.06.2016.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016Amână pronunţarea la data de 22.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2016Menţine în sarcina reclamanţilor obligaţia ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei încheiere notarială privind verificările efectuate în evidenţele succesorale pentru dezbaterea succesiunii rămase de pe urma defunctului Radu Ion, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă. Pune în vederea reclamanţilor, ca până la următorul termen de judecată, să depună la dosarul cauzei, în copie, certificat de deces pentru Buică Maria şi Cîmpeanu Ion, certificat de căsătorie şi certificat de deces pentru Cîmpeanu Ilinca şi certificate de naştere pentru Cîmpeanu Gheorghe, Matei Veroana şi I** G*******. Prorogă discutarea tranzacţiei după depunerea la dosar a actelor de stare civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.06.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.04.2016.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016