T******** C**********
ReclamantM**** A**** M*******
ReclamantT******* Ş*****
PârâtT******* M***** V*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantele T******** C********** şi MÎCIU ANDRA-MĂDĂLINA, în contradictoriu cu pârâtul T******* Ş*****. Ia act de tranzacţia încheiată data de 04.04.2017 şi dispune ieşirea din indiviziune conform înţelegerii părţilor, pe care o consfinţeşte. Un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica, în termen de 3 de zile de la data la data rămânerii definitive, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş. Un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, organului fiscal competent Cu drept de recurs, care se depune la Judecătoria Costeşti, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 12.04.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.proc. civ.
Hotarare 467/2017 din 12.04.2017Amână pronunţarea la data de 12.04.2017. Pronunţarea se va face conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2017Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tămârjan Marius Viorel. Respinge acţiunea introdusă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite în parte, în principiu acţiunea, aşa cum a fost completată şi precizată, formulată de reclamantele Tămârjan Constantina şi Mîciu Andra-Mădălina, în contradictoriu cu pârâtul Tămîrjan I. Ştefan. Constată că succesiunea defunctului Tămîrjan Ioan, decedat la 01.04.1988, cu ultimul domiciliu în Or. Costeşti, jud. Argeş, a fost deschisă şi dezbătută conform menţiunilor din Certificatul de moştenitor nr. 1696/29.10.1988, cu unic moştenitor Tămîrjan Gherghina, în calitate de soţie supravieţuitoare. Constată că succesiunea defunctei Tămîrjan Gherghina, decedată la 03.12.1992, cu ultimul domiciliu în Or. Costeşti, jud. Argeş, a fost deschisă şi dezbătută conform menţiunilor din Certificatul de moştenitor nr. 791/27.04.1993, moştenitori fiind descendenţii de grad I Tămîrjan I. Ştefan şi Tămîrjan I. Traian, fiecare cu câte o cotă succesorală de 1/2 . Constată că masa succesorală rămasă de pe urma celor doi autori se compune din suprafaţa totală de 4356 mp teren situat în intravilanul şi extravilanul Or. Costeşti, conform Titlul de proprietate nr. 15572/07.07.1993, eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeş, precum şi din construcţiile C1- casă de locuit în suprafaţă de 36 mp, edificată în anul 1952 şi C2- magazie în suprafaţă de 32 mp, edificată în anul 1962, situate în Or. Costeşti, str. Nedeşti, nr. 14 Jud. Argeş. Constată deschisă, la data de 02.09.2007, succesiunea defunctului Tămârjan I. Traian, cu ultimul domiciliu în Or. Costeşti, jud. Argeş. Admite excepţia neacceptării în termen de către pârâtul Tămârjan Marius Viorel a succesiunii defunctului Tămârjan I. Traian, invocată de către reclamante şi constată că pârâtul este străin de succesiune prin neacceptarea în termenul legal. Constată că de pe urma defunctului Tămârjan I. Traian au rămas ca moştenitoare reclamanta Tămârjan Constantina, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă succesorală de 1/4 şi reclamanta Mîciu Andra-Mădălina, în calitate de descendentă de grad I, cu o cotă succesorală de 3/4. Constată că reclamantele culeg, prin efectul retransmiterii, cota de 1/2 din moştenirea autorilor Tămîrjan Ioan şi Tămîrjan Gherghina, ce ar reveni defunctului Tămârjan I. Traian. Cotele finale ale părţilor privitor la bunurile menţionate mai sus ca făcând parte din masa succesorală sunt: pârâtul Tămîrjan I. Ştefan 1/2, reclamanta Tămârjan Constantina 1/8, reclamanta Mîciu Andra-Mădălina 3/8. Constată un pasiv succesoral de 12.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate exclusiv de reclamante cu pomenirile autorilor Tămîrjan Ioan şi Tămîrjan Gherghina, pasiv ce urmează să fie suportat de toate părţile, conform cotelor succesorale. Respinge cererea precizată formulată de reclamante privind reţinerea la masa partajabilă a pasivului succesoral pentru restul sumei până la 20.000 lei, ca neîntemeiată. Dispune efectuarea unei expertize pentru formarea şi atribuirea loturilor. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 04.04.2017, şedinţă publică, pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 08.02.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.proc. civ.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Amână pronunţarea la data de 08.02.2017. Pronunţarea hotărârii se va face conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2017Ia act de lipsa pârâţilor la interogatoriu. Uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tămârjan Marius Viorel, invocată din oficiu, cu fondul, urmând a se pronunţa asupra acesteia prin încheierea de admitere în principiu. Stabileşte în prezenta cauză, taxă judiciară de timbru în sumă de 1105 lei calculată la valoarea întregului pasiv succesoral şi constatând că s-a achitat taxă în sumă de 405 lei pune în vedere reclamantelor, ca până la următorul termen de judecată, să facă dovada achitării în completare a taxei judiciare de timbru în sumă de 700 lei, sub sancţiunea anulării cererii completatoarea astfel cum a fost precizată, ca insuficient timbrată. Cu drept de reexaminare a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile. Cu drept de cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile. Amână judecarea cauzei, pentru a acorda reclamantelor posibilitatea să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru cererea completatoarea precizată şi acordă termen de judecată la data de 31.01.2017, pentru când reclamantele au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC şi se vor cita pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.11.2016.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016Se menţin măsurile dispuse anterior. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.11.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2016.
Incheiere de sedinta din 25.10.2016Pune în vedere reclamantelor, prin avocat, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei, în copie, certificatul de căsătorie al reclamantei Mîciu Andra Mădălina. Încuviinţează pentru reclamante: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor, proba testimonială în cadrul căreia să fie ascultaţi martorii: Ureche Adela şi Nedea Gherghina şi proba cu expertizele preparatorii în specialităţile topografie şi construcţii. Se citează pârâţii cu menţiunea prezentării personal la următorul termen pentru administrarea interogatoriului, sub sancţiunea prev. de art. 358 NCPC şi se citează martorii. Stabileşte drept obiective pentru expertiza în specialitatea topografie: -identificarea, măsurarea, poziţionarea pe schiţă de plan a terenurilor indicate în acţiune ca fiind bunuri succesorale; Stabileşte drept obiective pentru expertiza în specialitatea construcţii: -identificarea, poziţionarea pe schiţă de plan a construcţiilor indicate în acţiune ca fiind bunuri succesorale; -să se precizeze dacă există identitate între construcţiile identificate în teren şi cele indicate în adeverinţa de rol agricol –fila 21 din dosar; - să se precizeze expres, dacă este cazul, dacă este vorba de construcţii mai noi care înlocuiesc construcţiile vechi. Urmând ca evaluarea tuturor bunurilor succesorale şi formarea variantelor de lotizare să fie realizate după pronunţarea încheierii de admitere în principiu. Desemnează experţi, prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş, pe Dumitrescu Valerica, în specialitatea topografie şi pe Iacob Andry Lorel, în specialitatea construcţii. Stabileste onorariu provizoriu de expertiză în specialitatea topografie în cuantum de 800 lei şi onorariu provizoriu de expertiză în specialitatea construcţii în cuantum de 800 lei, în sarcina reclamantelor şi pune în vedere acestora, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, dovada plăţii acestora, până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea suspedării cauzei. După depunerea la dosarul cauzei din partea reclamantelor a dovezilor de achitare a onorariilor de expert, instanţa va emite adrese la experţii numiţi pentru a fi înstiinţaţi să efectueze, după citarea părţilor şi să depună la dosarul cauzei raportele de expertiză încuviinţate în cauză cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor şi va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a comunica numirea în cauză a expertei Dumitrescu Valerica, în specialitatea topografie şi a expertului Iacob Andry Lorel, în specialitatea construcţii. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi acordă termen de judecată la data de 25.10.2016, pentru când reclamantele au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC şi se vor cita pârâţii, cu menţiunea mai sus indicată şi martorii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.09.2016.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016Stabileşte în prezenta cauză, taxă judiciară de timbru, în sumă de 405 lei calculată la valoarea pasivului succesoral şi pune în vedere reclamantelor, prin avocat, ca până la următorul termen de judecată, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 405 lei, sub sancţiunea anulării cererii modificatoare ca netimbrată. Cu drept de reexaminare a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile. Cu drept de cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile. Comunicarea cererii modificatoare pârâţilor cu menţiunea de a formula şi depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, întâmpinare. Pune în vedere reclamantelor, prin avocat, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei, extras de informare sau certificat din care să rezulte că nu este deschisă carte funciară pentru terenurile ce fac parte din masa succesorală, încheiere notarială privind verificările efectuate în evidenţele succesorale pentru dezbaterea succesiunii rămase de pe urma defunctului Tămârjan Traian şi în copie, certificatul de naştere pentru reclamanta Mîciu Andra Mădălina, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauze, pentru complinirea timbrajului şi îndeplinirea obligaţiilor şi acordă termen de judecată la data de 06.09.2016, pentru când reclamantele au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC şi se vor cita pârâtele. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.05.2016.
Incheiere de sedinta din 24.05.2016