G***** M**** A********
InculpatCondamnă pe inculpatul G***** M**** A********, la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 150 (unasutăcincizeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 20 (douăzeci) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 09.08.2014). Pune în vedere inculpatului prevederile art. 63 din Codul penal, potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale în cuantum de 3000 lei, instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 150 de zile. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul G***** M**** A******** la plata sumei de 220 lei, din care suma de 70 lei aferentă urmăririi penale, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.06.2015.
Hotarare 1002/2015 din 24.06.2015Amână pronuntarea cauzei la data 24.06.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2015Amână pronuntarea cauzei la data de 19.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2015În temeiul art. 346 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6702/P/2014 emis la data de 27.01.2015 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, legalitatea administrării probelor si a actelor de urmărire penală privind pe inculpatul G***** M**** A********, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin.2 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G***** M**** A********. Fixează termen de judecată la data de 09.06.2015 sala 1, CP.6n, pentru când se vor cita păr?ile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.05.2015.
Incheiere camera preliminara din 12.05.2015amanare aparator pentru pregatirea apararii.
Incheiere de sedinta din 07.04.2015