S********* P*********** D** Î*********** P************* V***** Î* N***** M****** D* S******* R*** A******
ReclamantC****** Ş***** P***** E******* I********
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta la calculul şi plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de conducere cuvenită şi cea efectiv acordată şi a drepturilor salariale ce decurg din aceasta, începând cu data de 01.12.2013 şi până la zi, actualizate în raport de rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei indemnizaţii de conducere de 40% şi a drepturilor salariale ce decurg din aceasta, precum şi a compensaţiei tranzitorii la sporul CFP, conform Legii nr. 330/2009 şi Legii nr. 284/2010, diminuată de la 438 lei la 397 lei, de la data pronunţării prezentei sentinţe şi până la momentul intervenirii unei prevederi legale sau contractuale contrare. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente drepturilor salariale menţionate, începând cu data depunerii cererii (30.06.2015) şi până la data plăţii efective. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică.
Hotarare 727/2016 din 21.04.2016Amană pronuntarea la data de 21 aprilie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016Pentru comunicarea precizarilor depuse de reclamant, catre parat.
Incheiere de sedinta din 03.03.2016Amână cauza pentru lipsa răspunsului solicitat reclamantei.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Repune cauza pe rol şi stabileşte termen de judecată la data de 21 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 26.11.2015Amână pronunţarea la data de 26 noiembrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2015