A******* L***** N******
CondamnatÎn temeiul art. 587 al 1 N. C.pr.pen., cu aplicarea art. 6 N. C.pen. cu referire la art. 59 şi urm. din C.pen., admite cererea de liberare condiţionată a petentului condamnat A L-N, în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara . Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.53/2013 emis de Tribunalul Timiş în temeiul sentinţei penale nr.32/2012, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C. pen. 1969. În temeiul art. 275 alin. 3 N C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.10.2015.
Hotarare 2543/2015 din 21.10.2015