N*** M*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplic. art 396, alin. 10 Cod proc. penală condamnă pe inculpatul Nita Marius (date)la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara permis de conducere. În baza art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplic. art 396, alin. 10 Cod proc. penală condamnă pe inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand o alcoolemie peste limita legala. În baza art. 38, alin.1 Cod penal şi art. 39, alin.1, lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an si 1 luna închisoare. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar potrivit art. 92 C. penal stabileşte termenul de supraveghere de 2 ani. Conform art. 93, alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile. d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93, alin.2, lit. b C. pen. impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. 3 Cod pen. , pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Jilavele sau în cadrul Scolii Gimnaziale Barbu Catargiu pe o perioadă de 70 de zile. În baza art. 94, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ialomita, competent potrivit art. 32 alin. 4 rap. la art. 32 alin. 1 lit. c din Legea nr. 252/2013. În baza art. 94, alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin.2, lit. b şi alin. 3 Cod penal se face de Serviciul de probaţiune. În baza art. 91, alin. 4 Cod pen. şi art. 404, alin.2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere impuse, neexecutării obligaţiilor impuse sau de săvârşire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 900 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3.03.2016.
Hotarare 65/2016 din 03.03.2016În baza art. 346 alin. (2) C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1285/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni privind pe inculpatul N*** M*****. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N*** M*****. Fixează termen la data de 03 martie 2016, sala 1, Complet 2, pentru când se citează inculpatul. Emite adresă către D.G.P. Bucureşti pentru a comunica fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 04 februarie 2016.
Incheiere camera preliminara din 04.02.2016