D****** D**** M******
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. şi art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 C.p.p. condamnă pe inculpata D.D.M. fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 81 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art.82 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., stabileşte în sarcina inculpatei un termen de încercare cu durata de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.05.2015.
Hotarare 1048/2015 din 07.05.2015Amână pronunţarea la data de 07.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2015