Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2572 din 15 decembrie 2015 a Judecătoriei Fălticeni, pronunţată în dosarul nr. 2545/227/2015 al Judecătoriei Fălticeni. Înlătură omisiunea vădită strecurată în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2572/15.12.2015, cu privire la apartamentul situat în mun. Fălticeni, str. Sucevei, bl. 84, sc. A, et. 1, jud. Suceava, în sensul înscrierii în cuprinsul acesteia a numărului apartamentului, respectiv „apartament 8”. Îndreaptă eroarea materială din considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2572/15.12.2015, în sensul că se va menţiona corect numele pârâtei, acela de „Tudosă”, în loc de „Tudose”, cum din eroare s-a consemnat. Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria Fălticeni, în 30 de zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.05.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.05.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16 martie 2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, coroborat cu art. 8 din Hotărârea nr. 257/17.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Judecători, constată suspendată de drept judecata cauzei, pe durata stării de urgenţă, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Admite acţiunea. Constată deschisă succesiunea după defuncta Grigoraş Maria decedată la data de 04.11.2013. Constată că moştenitori după aceasta au rămas Grigoraş Irimia în calitate de soţ supravieţuitor, Grigoraş Lucian în calitate de fiu şi Tudosă Liliana în calitate de fiică. Constată că masa de partajat după defunctă este compusă din cota de 1 din apartament situat în Str. Sucevei bl. 84, sc. A, et. I Fălticeni, cota de 1 din garaj situat în Str. Sucevei bl. 84, sc. A, et. I Fălticeni, cota de 1 din casa de locuit şi bucătărie de vară situate în Comuna Forăşti sat Oniceni, jud. Suceava. În baza art. 438 ia act de tranzacţie dintre părţi cu privire la modalitatea de partajare şi ieşire din indiviziune.p Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni.
Hotarare 2572/2015 din 15.12.2015