Dosar 2547/93/2015 din 12.10.2015

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2547/93/2015
Data dosar:
12.10.2015
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.01.2021 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Alte soluţii

    În temeiul art. 175 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 închide procedura insolvenţei debitoarei. În temeiul art. 176 din Legea nr. 85/2014, dispune radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculat. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitor şi averea sa, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi. În temeiul art. 179 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru efectuarea menţiunii. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe, în temeiul art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, la data de 22.01.2021.

    Hotarare 189/2021 din 22.01.2021
  • Sedinta din data de 14.01.2021 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.01.2021, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 14.01.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.01.2021
  • Sedinta din data de 07.01.2021 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână pronunţarea

    Conform Procesului-verbal nr.5/06.01.2021, în temeiul art.123 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, având în vedere imposibilitatea de prezentare a preşedintelui completului de judecată F7, amână pronunţarea la data de 14.01.2021, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 07.01.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2021
  • Sedinta din data de 23.12.2020 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.01.2021, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 23.12.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2020
  • Sedinta din data de 17.12.2020 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 23.12.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 17.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2020
  • Sedinta din data de 29.10.2020 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi depunerea raportului final.

    Incheiere de sedinta din 29.10.2020
  • Sedinta din data de 25.06.2020 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2020
  • Sedinta din data de 16.04.2020 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea cu 30 de zile a stării de urgenţă pe teritoriul României.

  • Sedinta din data de 16.01.2020 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 16.01.2020
  • Sedinta din data de 20.09.2019 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Alte soluţii

    Aproba raportul de activitate . Admite cererea formulata de administratorul judiciar. În temeiul art. 145 alin.1 lit. C din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului ALF COMPANY HIGH RESIDENCE SRL,. În temeiul art. 85 alin. 1 şi art. 145 alin.2 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe BNS INSOLVENCY IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 63-64 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 3000 lei, exclusiv TVA, din averea debitorului. Dispune notificarea, de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificaţi conform art. 99 din Legea nr. 85/2014, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru efectuarea menţiunii, precum şi aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 147 alin. 2 din Legea nr.85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără ordinul judecătorului sindic sau a lichidatorului judiciar, obligaţia de notificare a băncilor revenindu-i lichidatorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 30.09.2019. Cf. art. 145 alin. 2 lit. e) din legea nr. 85/2014 dispune obligarea administratorului judiciar ca in termen de maximum 5 zile sa întocmească si sa predea lichidatorului judiciar lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror altor tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor de maximum 45 de zile de la intrarea in faliment respectiv 05.11.2019, termenul limita de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare a tabelului suplimentar la data de 05.12.2019 şi termenul limită pt. întocmirea tabelului definitiv consolidat la data de 05.01.2020. In condiţiile art. 147 alin.2 din Legea nr. 85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar sa efectueze notificarea creditorilor indicaţi de acest text in termen de 5 zile de la data intrării in faliment. Fixează termen pt. examinarea stadiului procedurii pentru data de 16.01.2019. Executorie. Cu drept de a formula apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe, în temeiul art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, la data de 20.09.2019.

    Hotarare intermediara 2937/2019 din 20.09.2019
  • Sedinta din data de 12.09.2019 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Instanţa reţine cauza în pronunţare pe cererea de trecere la faliment. Dispune amânarea pronunţării la data de 20.09.2019. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.09.2019. Acordă termen pe fondul cauzei la data de 16.01.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019
  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 13.12.2018 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Prorogă discutarea cererii de confirmare a planului de reorganizare modificat. Pentru continuarea procedurii amână cauza la data de 18.04.2019

    Incheiere de sedinta din 13.12.2018
  • Sedinta din data de 13.09.2018 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2018
  • Sedinta din data de 26.04.2018 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 26.04.2018
  • Sedinta din data de 25.01.2018 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2018
  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    În temeiul art. 139 alin. 1 şi alin. 5 din Legea nr. 85/2014, confirmă modificarea Planului de reorganizare a activităţii debitoarei S* A** C****** H*** R******** S** propus de administratorul special Florin Chirita. Constată acordat termen pentru continuarea procedurii la data de 25.01.2018. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 02.11.2017.

    Hotarare intermediara 3054/2017 din 02.11.2017
  • Sedinta din data de 26.10.2017 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 02.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi,26.10.2017. Stabileşte termen pe fond la data de 25.01.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2017
  • Sedinta din data de 13.07.2017 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Dispune formarea unui dosar asociat avand ca obiect cerere de repunere in termen si admitere a creantei formulata de catre Asociatia de Proprietari Citylights Pipera. Pentru continuarea procedurii, acorda termen la data de 26,10.2017.

    Incheiere de sedinta din 13.07.2017
  • Sedinta din data de 13.04.2017 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de reorganizare.

    Incheiere de sedinta din 13.04.2017
  • Sedinta din data de 25.01.2017 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    În temeiul art. 139 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, confirmă Planul de reorganizare a activităţii debitoarei S* A** C****** H*** R******** S** propus de administratorul special Florin Chirita. Constată acordat termen pentru continuarea procedurii la data de 13.04.2017. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 25.01.2017.

    Hotarare 166/2017 din 25.01.2017
  • Sedinta din data de 19.01.2017 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amâna pronunţarea pentru data de 25.01.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01. 2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.01.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Instant retine cauza in pronuntare pe solicitarea de confirmare plan de reorganizare. Aman pronuntarea la data de 19.01.2017. Acorda termen pe fond la data de 13.04.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2017
  • Sedinta din data de 13.10.2016 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 13.10.2016
  • Sedinta din data de 19.05.2016 la ora 13:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    pentru definitivarea tabelului de creante

    Incheiere de sedinta din 19.05.2016
  • Sedinta din data de 10.03.2016 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    pentru evaluarea bunurilor, pentru îndeplinirea obligaţiilor puse în sarcina participanţilor la procedură.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 09:00

    Complet: F 7 insolvenţă/drept societar
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, complinirea obligaţiilor puse în sarcina părţilor.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 23.10.2015 la ora 16:00

    Complet: F 7-CC insolvenţă/drept societar
  • Admite cererea

    Eroare la replicarea datelor. Contactati instanta de judecata pentru mai multe informatii.

    Hotarare 2660/2015 din 23.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD