C*** A**** D****
ReclamantS***** R**** P*** M***** P*** C******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S*
PârâtS***** R**** P*** M***** P*** C***** S* P*** D******* D* D****** Ş* P***** T********
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Creţ Adina Delia în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A prin Reprezentantul Zonal Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 15.342 lei reprezentând valoarea terenului expropriat, precum şi la plata dobânzilor legale începând cu data de 28.08.2012 publicate în Monitorul Oficial Partea I a Deciziei de expropriere, privind exproprierile suplimentare pentru realizarea construcţiei Nădlac – Arad până la data plăţii efective a despăgubirilor şi a daunelor. Compensează cheltuielile de judecată. Cu apel la Curtea de apel Timişoara în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţă publică din 29 septembrie 2015.
Hotarare 684/2015 din 29.09.2015T - 29.09.2015 amână pronunţarea.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2015T: 22.09.2015 - pentru studiera opiniei separate şi pentru a se achita diferenţa de 1000 lei reprezenând onorariu expert.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015Termen la 08.09.2015 pentru a se achita diferenţa de avans onorar expert.
Incheiere de sedinta din 23.06.2015Termen la 23.06.2015 pentru efectuarea raportului de expertiză tenică dispus în cauză.
Incheiere de sedinta din 09.06.2015Termen la 09.06.2015 pentru efectuarea raportului de expertiză tehnică dispus în cauză.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015Termen la 12.05.2015 pentru efectuarea raportului de expertiză tehnică dispus în cauză.
Incheiere de sedinta din 14.04.2015