D****** M***** F*****
InculpatDosar 25603/212/2015 ÎNCHEIERE 12.10.2015 În baza art.227 alin.1 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Dumitru Marius-Florin (. În baza art.227 alin.2 raportat la art.202 alin.4 lit.b C.proc.pen. şi art.2151 alin.1 C.proc.pen. dispune luarea faţă de inculpatul Dumitru Marius-Florin a măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 12.10.2015. până la data de 10.12.2015 inclusiv. În baza art.215 alin.1 C.proc.pen. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, sau la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare Constanţa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat. În baza art.215 alin.2 C.proc.pen. impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Constanţa decât cu încuviinţarea prealabilă a organului în faţa căruia se află cauza; b) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia şi să nu comunice cu persoana vătămată direct sau indirect, pe nicio cale; c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art.215 alin.3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art.227 alin.1 teza finală dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut, măsură ce este executorie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12.10.2015, ora 14,09 Judecător de Drepturi şi libertăţi Ştefania Pîrlogea
Incheiere masuri preventive faza de UP 651/2015 din 12.10.2015