A****** N********* D* A*********** F****** P*** D******* R******** A F********* P****** T******** - A***** H********
ReclamantA******* A*** G*******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul Statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul A******* A*** G*******. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 14.672,00 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului în calitate de administrator al SC ARDEAN IMPEX SRL. Obligă pârâtul să plătească reclamantului dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit art. 119 şi art. 120 Cod de procedură fiscală, care se vor calcula asupra debitului principal, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Respinge în rest acţiunea. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronun?ată la data de 04 noiembrie 2015, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2801/2015 din 04.11.2015Potrivit disp. art.396 cod proc.civ., amâna pronunţarea la data de 04.11.2015; Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2015Potrivit disp. art.396 cod proc.civ., amâna pronunţarea la data de 28.10.2015; Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2015Potrivit disp. art.396 Cod proc.civ., amâna pronunţarea la data de 14.10.2015; Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2015în vederea ataşării dosarului penal nr.7638/97/2013
Incheiere de sedinta din 02.09.2015