S* S******** S*** D** A*** A** C*** D****
ReclamantA************ F******* P***** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC SUMNACUNO SRL, în contradictoriu cu pârâtul A************ F******* P***** M**** şi în consecinţă: Anulează în parte Decizia nr. 1/12.01.2015 referitoare la obligaţiile de plată accesorii la Fondul de mediu emisă de A************ F******* P***** M**** şi Decizia nr. 55 înregistrată sub nr. 185/CSCAA/26.03.2015 emisă de A************ F******* P***** M**** – COMPARTIMENT SOLUŢIONARE CONTESTAŢII ACTE ADMINISTRATIVE în ceea ce priveşte cuantumul obligaţiilor de plată, în sensul că: Menţine obligaţia de plată a reclamantei cu titlu de accesorii aferentă perioadei avute în vedere de actele susmenţionate pentru suma de 29.835,11 lei ( din care dobânzi în valoare de 12.911,27 lei şi penalităţi de întârziere de 16.923,84 lei ) şi înlătură celelalte obligaţii de plată stabilite prin actele antemenţionate Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată proporţional acordate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din 19.04.2016.
Hotarare 301/2016 din 19.04.2016Amână judecata la 19.04.2016, ora 9, reclamanta primind termen în cunoştinţă prin avocat, pentru când: - părţile au posibilitatea să studieze completarea raportului de expertiză întocmită în cauză şi, eventual, să formuleze obiecţiuni, care vor fi depuse la dosar cu minim 5 zile înainte de termen; - se comunică pârâtei, spre studiu, un exemplar din completarea raportului de expertiză;
Incheiere de sedinta din 29.03.2016Admite excepţia decăderii pârâtei din dreptul de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză şi, în consecinţă: Respinge obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză contabilă, ca fiind tardiv depuse. Încuviinţează, în parte, obiecţiunile reclamantei la raportul de expertiză contabilă, strict cele referitoare la analizarea titlului executoriu nr. 42/2014. Stabileşte în sarcina expertului contabil Tramontini Mircea-Adrian efectuarea unei completări a raportului de expertiză, prin care să răspundă la următorul obiectiv: - A se analiza obiectivul iniţial stabilit de instanţă şi a se face referire şi la titlul executoriu nr. 42/2014; A se indica dacă acesta schimbă, în concret, concluziile raportului depus în cauză; Respinge celelalte obiecţiuni formulate de reclamantă la raportul de expertiză contabilă. În vederea completării raportului de expertiză, amână judecata la 29.03.2016, ora 9, reclamanta primind termen în cunoştinţă prin avocat, pentru când: - pârâta are cunoştinţă de termen, văzând prevederile art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă; - se emite adresă către expertul contabil, căruia i se pune în vedere să efectueze şi să depună la dosarul cauzei o completare la raport, prin care să răspundă la obiectul stabilit de instanţă, în exemplare suficiente pentru instanţă şi, respectiv, pentru comunicare părţilor; - se emite adresă către Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Alba, pentru a se aduce la cunoştinţă că s-a dispus, în sarcina expertului Tramontini Mircea-Adrian, efectuarea unei completări a raportului de expertiză contabilă;
Incheiere de sedinta din 16.02.2016Încuviinţează un onorariu definitiv cuvenit expertului Tramontini Mircea-Adrian în cuantum de 1.040 lei. Amână judecarea cauzei la 16.02.2016, ora 9, reclamanta primind termen în cunoştinţă prin avocat, pentru când: - pârâta are cunoştinţă de termen, văzând prevederile art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă; - se comunică pârâtei, spre studiu, un exemplar din raportul de expertiză întocmit în cauză; - pune în vedere părţilor că eventualele obiecţiuni se vor depune la dosar, în scris, cu minim 5 zile înainte de termen; - pune în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei dovada achitării diferenţei de onorariu, în cuantum de 540 lei; - se emite adresă către Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Alba, pentru a se comunica onorariul definitiv cuvenit expertului Tramontini Mircea-Adrian;
Incheiere de sedinta din 26.01.2016Încuviinţează ambelor părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează reclamantei proba cu expertiză în specialitatea fiscalitate. Desemnează, în vederea efectuării expertizei în specialitatea fiscalitate, pe expert Tramontini Mircea Adrian. Stabileşte obiectivul expertizei în specialitatea fiscalitate, astfel cum a fost solicitat de reclamantă. Stabileşte în sarcina reclamantei SC Sumnacuno SRL cheltuielile pentru efectuarea expertizei în specialitatea fiscalitate. Stabileşte onorariul provizoriu cuvenit expertului în fiscalitate la cuantumul de 500 lei, care va fi achitat de către reclamantă. Amână judecarea cauzei la 26.01.2016, ora 9, reclamanta primind termen în cunoştinţă prin avocat, pentru când: - pârâta are cunoştinţă de termen, văzând prevederile art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă; - se emite adresă către Biroul local de expertize tehnice judiciare de pe lângă Tribunalul Alba şi către expert Tramontini Mircea Adrian, în vederea efectuării expertizei în specialitatea fiscalitate, prin care să se răspundă la obiectivul stabilit de instanţă; - pune în vedere expertului că are posibilitatea să solicite reclamantei să prezinte şi alte documente contabile, relevante pentru efectuarea lucrării de expertiză; Pune în vedere reclamantei ca, în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei cu expertiză, să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu, sub sancţiunea decăderii din probă.
Incheiere de sedinta din 24.11.2015Admite cererea de amânare formulată de avocata reclamntei şi, în consecinţă, amână judecata la 24.11.2015, ora 9.
Incheiere de sedinta din 13.10.2015