V*** A*** S****
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 100 C. pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat V.A.S., în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 250/2015 pronunţată de Judecătoria Caransebeş. În temeiul art. 587 alin. 2 C. proc. pen., cererea sau propunerea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită după data de 26.12.2015. În temeiul art. 275 alin. 2 C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, M.C.A., din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.10.2015.
Hotarare 2651/2015 din 29.10.2015