Dosar 2584/62/2015 din 23.06.2015

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2584/62/2015
Data dosar:
23.06.2015
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.10.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Fond

    În temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC SILGAB SITCON SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei regionale sau, după caz, administraţiei judeţene a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Aceasta va fi notificată şi tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Onorariul lichidatorului judiciar FLEŞERIU & ASSOCIATES IPURL în suma de 4000 lei şi 195, 70 lei cheltuieli de procedură vor fi plătite din fondul de lichidare constituit potrivit art.39 alin. 4 din lege. Autorizează creditorii să procedeze la punerea în executare sentinţa civilă nr. 403/2017 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2584/62/2015/a1. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.10.2017.

    Hotarare 1198/2017 din 25.10.2017
  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru a rămâne definitivă sentinţa pronunţată asupra acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 2584/62/2015/a1 şi pentru întocmirea, afişarea, comunicarea şi publicarea raportului final de activitate, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la raport şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen la data de 25.10.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2017
  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 2584/62/2015/a1, stabileşte termen la data de 31.05.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2016 la ora 12:00

    Complet: CI7-MA
  • Amână cauza

    Verificând activităţile îndeplinite de administratorul judiciar se constată următoarele: S-a depus notă de şedinţă prin care lichidatorul judiciar învederează că s-a formulat acţiune privind atragerea răspunderii patrimoniale; Pentru soluţionarea acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale, Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 18/01.11.2016, înaintează dosarul Preşedintelui Secţiei a II a Civilă în vederea repartizării ciclice.

    Rezolutie din 07.12.2016
  • Sedinta din data de 21.09.2016 la ora 12:00

    Complet: CI7-MA
  • Termen intermediar

    TERMEN CONTROL- Verificand in temeiul art 59 alin 3 din legea 85/2014 activitatile indeplinite de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar se constata urmatoarele: S-a depus raport nr 2. Acordă termen de control la data de 7.12.2016 pentru promovarea si solutionarea definitiva a actiunii de atragere a raspunderii

    Rezolutie din 21.09.2016
  • Sedinta din data de 27.05.2016 la ora 09:00

    Complet: CI7-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar Fleşeriu & Associates IPURL şi îndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr. 679/11.05.2016 Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2584/62/2015 în sensul că stabileşte termenul pentru întocmirea, afişarea şi publicarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor pentru data de 21.07.2016. Îndreptarea se va efectua în ambele exemplare ale hotărârii şi face parte integrantă din aceasta. Executorie. Cu apel in 7 zile de la comunicarea realizata prin publicarea in BPI. Cererea se va depune la Tribunalul Brasov. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 mai 2016.

    Incheiere de sedinta din 27.05.2016
  • Sedinta din data de 11.05.2016 la ora 09:00

    Complet: CI7 (sala T2)
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de către administratorul judiciar al debitoarei SC SILGAB SITCON SRL având ca obiect intrarea în procedura simplificată a falimentului si în consecinţă aprobă raportul de activitate nr.39/21.03.2016. În temeiul art. 145 alin.1 lit. D din Legea nr. 85/2014, Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC SILGAB SITCON SRL În temeiul art. 145 alin.2 lit. c) din Legea nr. 85/2014, Confirmă în calitate de lichidator pe administratorul judiciar Fleşeriu&Associates IPURL cu o retribuţie de 55 lei/lună, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64. În temeiul art. 145 alin.2 lit. a) din Legea nr. 85/2014, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art. 86 alin.1 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea băncilor la care are deschise conturi debitoarea, în sensul de a nu dispune de sume fără ordin al lichidatorului judiciar, sub sancţiunea amenzii judiciare prevăzută la art. 86 alin.2 teza finală şi atragerii răspunderii pentru prejudiciul creat. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, la data de 23.05.2016. În temeiul art. 147 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciară să notifice intrarea în faliment: debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Brasov, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor pentru admiterea creanţelor născute în cursul procedurii la 16.06.2016. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 11.07.2016 care va fi publicat de lichidatorul judiciar şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Contestaţiile la tabel vor trebui depuse la tribunal în 7 zile de la publicarea în B.P.I a tabelului suplimentar. Fixează termenul limită pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor LA 21.06.2016. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Executorie. Stabileşte termen de control la 21.09.2016. Cu apel în 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în B.P.I. Cererea de apel se depune la Tribunalul Brasov– Secţia a II_a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 mai 2016.

    Hotarare intermediara 679/2016 din 11.05.2016
  • Sedinta din data de 04.05.2016 la ora 09:00

    Complet: CI7 (sala T2)
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 11 mai 2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2016
  • Sedinta din data de 06.04.2016 la ora 12:00

    Complet: CI7-MA
  • Amână cauza

    TERMEN CONTROL - Verificand atributiile administratorului judiciar si desfasurarea procedurii pana la aceasta data se constata: -s-a depus la dosar raportul din 22.03.2016 prin care se solicita deschiderea procedurii simplificate de faliment Se acorda termen de judecată la data de 4.05.2015 pentru discutarea propunerii de deschidere a procedurii falimentului cu citare prin BPI

    Rezolutie din 06.04.2016
  • Sedinta din data de 13.01.2016 la ora 12:00

    Complet: CI7-MA
  • Termen intermediar

    TERMEN DE CONTROL Verificand activitatile indeplinite de lichidatorul/administratorul judiciar se constata urmatoarele: S-a depus: -tabelul preliminar al creantelor (fila 95) - s-a depus proces-verbal al adunarii creditorilor (fila 85) - raport asupra cauzelor si imprejurarilor (fila 133) -tabel definitiv (fila 191) - raport nr 1 (fila 136)- se solicita deschiderea falimentului in procedura simplificata Se acordă termen de control -6.04.2016 - pentru a expira termenul de depunere a planului de reorganizare -se va reface raportul asupra cauzelor si imprejurarilor daca au survenit modificari -se va solicita deschiderea procedurii falimentului daca nus e depune plan de reorganizare -va fi luata orice masura necesara pentru continuarea procedurii - se va depune raport de activitate lunar sub sanctiunea amenzii.

    Rezolutie din 13.01.2016
  • Sedinta din data de 30.09.2015 la ora 12:00

    Complet: CI7 (sala T2)
  • Termen intermediar

    Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC SILGAB SITCOM SRL; Desemnează provizoriu administrator judiciar pe FLEŞERIU ASSOCIATES SPRL Stabileşte termen de control la 13 01 2016;

    Hotarare intermediara 1437/2015 din 30.09.2015
  • Sedinta din data de 23.09.2015 la ora 12:00

    Complet: CI7 (sala T2)
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 30 09 2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD