T******* G*******
Reprezentant legal Reprezentant legalB**** M*****
Apelant InculpatE**** Ş*****
Apelant InculpatD**** C********* - D*****
InculpatB******* (***** P********* M****** - I*****
InculpatAdmite apelurile formulate de inculpaţii B**** M*****, E**** Ş***** şi SC Mobiltech. Respinge apelurile formulate de Parchet şi partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca nefondate. Desfiinţează sentinţa apelată în parte. I). În baza art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p, Achită inculpatul B**** M***** pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.p.. În baza art. 83 C. pen., Stabileşte pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului B**** M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 5 C.p.. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen.. Amână aplicarea pedepsei închisorii care însoţeşte pedeapsa închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Dolj. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. II). În baza art. 83 C. pen., Stabileşte pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului E**** Ş*****, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de instigare la delapidare art. 47 C.p. raportat la art. 295 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen.. Amână aplicarea pedepsei închisorii care însoţeşte pedeapsa închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Dolj. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. III). În baza art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p., Achită inculpata SC MOBILETECH UTILAJE SRL, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 47 C.p. raportat la art. 295 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. raportat la art. 136 alin. 2 din Codul penal. IV) Respinge acţiunea civilă formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca nefondată. Cheltuielile judiciare la fond şi urmărire penală pentru SC MOBILETECH UTILAJE SRL, rămân în sarcina statului. Menţine restul dispoziţiilor ce nu contravin prezentei. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care câte 520 lei pentru fiecare dintre inculpaţii B**** M*****, E**** Ş*****, Bîlteanu (fostă Piculeasa) Melania-Ionela şi Drulă Constantin-Daniel. Obligă partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.09.2016.
Hotarare 1353/2016 din 29.09.2016Amână pronunţarea la data de 29.09.2016. Pronunţ.în şed.publ., 15.09.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.09.2016Amână pronunţarea la data de 15.09.2016. Pron.în şed.publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2016Având în vedere lipsa martorilor T******* G******* şi Badea Mioara, apărătorii aleşi au solicitat acordarea unui termen de judecată în vederea audierii acestora.
Incheiere de sedinta din 27.05.2016Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului. Citează reprez.legal Toltoaşe Gh. şi martora Badea Mioara în vederea reaudierii, inculpaţii şi părţie civile.
Incheiere de sedinta din 03.05.2016Amînă pronunţarea la 3 mai 2016. Pronunţată în şed.publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2016Amână pronunţarea la 29.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2016Amână deliberarea şi pronunţarea la data de 25 aprilie 2016. Pronunţ.în şed.publică 11.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2016Apărătorul ales Ion Cună a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, fiind angajat recent.
Incheiere de sedinta din 25.03.2016Inculpaţii Bîlteanu Melania şi Drulă Constantin au solicitat acordarea unui termen de judecată pentru angajare avocat.
Incheiere de sedinta din 24.02.2016