G**** C***** G******* D******
Apelant RECLAMANTU************ P********** T********
Apelant PARATAdmite apelul declarat de reclamantul G**** C***** G******* D******, împotriva sentinţei civile nr. 1173/8 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului şi diferenţele dintre drepturile salariale calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, ale Legii - cadru nr. 330/2009 coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 şi cele efectiv încasate în perioada lucrată în intervalul 01.10.2008-19.01.2009. Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge ca nefondat apelul pârâtei Universitatea Politehnică Timişoara, declarat împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pârâta Universitatea Politehnică Timişoara să-i plătească reclamantului suma de 124 lei cheltuieli de judecată din apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 sept. 2015.
Hotarare 1091/2015 din 18.09.2015Amână pronunţarea la data de 18.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2015