M*** P****** E****
ReclamantC******* T***** R*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta M*** P****** E****, , în contradictoriu cu pârâtul C******* T***** R*****, , şi în consecinţă: Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, având ca valoare de referinţă a coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic de 400,00 lei, începând cu data de 1.01.2010 şi până la data de 13.05.2011, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2016.
Hotarare 56/2016 din 22.01.2016Amână dezbaterea fondului la data de 22 ianuarie 2016, urmând a se îndeplini procedura de citare cu reclamanta, pârâta având termen în cunoştinţă conform art.229 al.1 din Noul Cod de Procedură Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 11.12.2015Amână dezbaterea fondului la data de 11 decembrie 2015, urmând a se cita părţile cu menţiunea de a depune note referitoare la susţinerile acestora, fără a aduce atingere dreptului de a formula concluzii orale. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 27.11.2015