H**** E****
Inculpat - avocat ales Amariei CameliaCondamnă pe inculpatul H**** E****, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 337 teza a I-a Cod penal, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; - să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; - să presteze pe o perioadă de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în localitatea de domiciliu, respectiv la Primăria comunei Forăşti sau în localitatea învecinată la Primăria comunei Drăguşeni, jud. Suceava. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 teza finală, art. 92 alin. 3 şi art. 96 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2015.
Hotarare 177/2015 din 19.11.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 323/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul H**** E****, fără antecedente penale, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, prevăzută şi pedepsită de art. 337 teza I Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H**** E**** pentru săvârşirea infracţiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, prevăzută şi pedepsită de art. 337 teza I Cod penal, acordând termen la data de 19 noiembrie 2015, termen în cunoştinţa inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 30 septembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 30.09.2015