M******** F*****
InculpatAdmite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu inculpatul M******** F*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 810/P/2014.Condamnă pe inculpatul M******** F***** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinte. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autoritătii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ( doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: ? să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava,1a datele fixate de acesta; ? să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; ? să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; ? să comunice schimbarea locului de muncă; ? să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei comuna Boroaia, jud. Suceava sau al Primăriei mun. Fălticeni, jud. Suceava pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 septembrie 2015.
Hotarare 142/2015 din 24.09.2015