S****** A*** I*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 din Cod penal (2009), cu referire la art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal (2009) şi art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpatul S****** A*** I*****, la 6.000 lei amendă penală reprezentând 200 de zile amendă cu un cuantum de 30 lei/zi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă din data de 07.12.2014. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal potrivit cărora, în cazul în care, cu rea credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Ia act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală Obligă pe inculpatul S****** A*** I***** la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 408 şi următoarele Cod procedură penală: Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.12.2015.
Hotarare 2252/2015 din 04.12.2015Faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 06.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 09.10.2015Pentru a se reveni cu procedura de citare.
Incheiere de sedinta din 25.09.2015pentru a se reveni cu procedura de citare
Incheiere de sedinta din 27.08.2015