P******** A***** G******
InculpatÎn baza art.485 alin. 1 lit.a Cpp. Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă cu inculpatul P******** A***** G******, fiul lui Gheorghe şi Gabriela Ana Maria, născut la data de 15.05.1976, în Mediaş, jud. Sibiu, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Lupeni, str. I.L. Caragiale, nr. 14, judeţul Hunedoara, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin.1 din Codul penal, obiect al cauzei penale nr.422/P/2014. În baza art. 336 alin.1 Cod penal. Condamnă inculpatul P******** A***** G******, la amendă penală în cuantum de 2500 lei, care se va executa conform art. 559 C.proc.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.63 Cp privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. În baza art.397 alin. 1 Cpp. Ia act că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 276,67 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat potrivit delegaţiei nr. 471/03.04.2015, în cuantum de 100 lei rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.04.2015, la sediul Judecătoriei Baia de Aramă.
Hotarare 29/2015 din 28.04.2015