C******* P**** P****
ReclamantS* M****** C******** S**
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul C******* P**** P****, în contradictoriu cu pârâta S.C. MANULOR CONSTRUCT S.R.L.. Obligă pârâta să-i achite reclamantului suma de 12.000 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 20 tone porumb boabe, precum şi la plata dobânzii legale pentru debitul neachitat, calculată începând din data de 15 august 2015 şi până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.205 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16 iunie 2016.
Hotarare 783/2016 din 16.06.2016Amână pronunţarea în cauză la data de 16 iunie 2016. Pronun?area se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.06.2016admite cererea în probaţiune formulată de reprezentanta convenţională a reclamantului privind audierea martorilor Negruşa Radu şi Boalcă Petru. -citarea pârâtei cu men?iunea de a depune la dosar întrebările la interogatoriul ce urmează a fi luat reclamantului, sub sanc?iunea decăderii din dreptul de a se mai administra acest mijloc de probă.
Incheiere de sedinta din 04.05.2016respinge excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Reghin, invocată de pârâtă, ca fiind tardiv formulată. - ia act de precizarea formulată de reprezentanta reclamantului privind modificarea cuantumului pretenţiilor civile, în sensul că suma de bani solicitată prin cererea de chemare în judecată nu este 120.000 lei, cum în mod greşit s-a consemnat, ci de 12000 lei. - încuviinţează cererilor în probaţiune formulate de reprezentanta reclamantului, privind încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei, precum şi cererea privind emiterea unei adrese către I.P.J. Mureş. - emiterea unei adrese către I.P.J. Mureş pentru a comunica instanţei copiile declaraţiilor luate contravenientului şi celorlalte persoane prezente în momentul încheierii procesului verbal de contravenţie. - pune în vedere reprezentantei pârâtului să depună la dosar întrebările la interogatoriu pentru a fi comunicate pe seama pârâtei. - prorogă discuţia asupra cererii în probaţiune formulată de reprezentanta reclamantului privind admisibilitatea probei cu martori Negruşa Raul şi Boalcă Petru pentru termenul următor de judecată, după administrarea probei cu interogatoriul pârâtului - încuviinţează cererile în probaţiune formulate de pârâtă, privind administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu interogatoriul reclamantului. - pune în vedere reprezentantei reclamantului să asigure prezenţa reclamantului la termenul următor de judecată, în vederea administrării probei cu interogatoriul. - prorogă discuţia asupra admisibilităţii cererii în probaţiune formulată de pârâtă, privind administrarea probei cu martori şi pune în vedere pârâtei ca până la termenul următor de judecată să indice numele şi adresele martorilor pe care înţelege să-i propună în vederea audierii. - pune în vedere reprezentantei reclamantului să precizeze în scris, până la termenul următor de judecată, suma de bani solicitată cu titlu de despăgubiri, pentru petitul 2 al cererii. - pune în vedere reprezentantei reclamantului să formuleze în scris cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, urmând ca aceasta să fie soluţionată după precizarea sumei de bani solicitată cu titlu de despăgubiri, pentru petitul 2 din cererea de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 09.03.2016