C********* I**** R***
PetentAdmite cererea formulată de condamnatul Cistelecan Iosif-Raul, deţinut în executarea pedepsei de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.726/2014 a Judecătoriei Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de OUG 195/2002. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 755/2014 emis de Judecătoria Iaşi, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 61 Cod penal (1969). Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului numit din oficiu în sumă de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Alba. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 august 2015.
Hotarare 1083/2015 din 26.08.2015