L****** K*****
InculpatAdmite cererea inculpatului L****** K*****, de soluţionare a cauzei conform art. 375 Cod procedură penală şi în consecinţă : În la art. 83 Cod penal stabileşte pentru inculpatul L****** K*****-, pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.396 al. 10 Cod procedură penală. În baza art. 83 alin.1 Cod penal, Amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin.1 lit. a-e Cod penal: a, să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita la datele fixate de acesta, b, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, d, să comunice schimbarea locului de muncă, e, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prev. de art. 85 alin.1 lit. c-e Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Harghita. În baza art. 404 alin.3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal. În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească 255 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei . Pronunţată în şedinţa publică din 26.01.2016.
Hotarare 19/2016 din 26.01.2016Constată legalitatea sesizării instanţei şi a administrării probelor,fixează termen pentru judecarea cauzei
Incheiere camera preliminara 23/2015 din 15.12.2015