L**** G*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cpp rap. la art. 336 alin. 1 C.pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului LAZAR GEORGIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. va impune inculpatului să execute, pe durata termenului de supraveghere, următoarele obligaţii: b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 50 de zile lucrătoare în cadrul SC PIETE SA sau SC HORTICULTURA SA , instituţie ce urmează a fi desemnată de Serviciul de Probaţiune c) să frecventeze programul de reintegrare socială DRINK AND DRIVE derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2016.
Hotarare 504/2016 din 19.02.2016Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 19.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2016În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6571/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul L**** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin.1 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatului. Fixează primul termen de judecată la data de 10.02.2016, Completul 4, sala 278, pentru când se citează inculpatul. Dispune comunicarea încheierii procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.01.2016.
Incheiere camera preliminara din 13.01.2016