Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de lămurire dispozitiv formulată de Sindicatul „SPIRU HARET” Teleorman (anterior denumit SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN), reclamant în dosarul nr. 2705/87/2015, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială "Sfinţii Voievozi" Bragadiru, judeţul Teleorman. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1183/17.09.2015 a Tribunalului Teleorman, pronunţată în dosarul nr. 2705/87/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 682/09.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că prin dobândă legală se înţelege dobânda legală penalizatoare, ce urmează să fie calculată şi acordată de la data pronunţării deciziei civile nr. 1038/20.02.2013 de către Curtea de Apel Bucureşti şi până la data plăţii efective. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Dată în camera de consiliu, astăzi 03.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019Respinge acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂ?ÂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN, în numele şi pentru membrii săi de sindicat: GOCEA OANA-MĂDĂLINA, FLOREA DANIELA şi RĂNACU JENI în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ „GRIGORE DIMITRIE GHICA” PERETU, ca nefondată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.09.2015.
Hotarare 1183/2015 din 17.09.2015