P**** M***** G********
ReclamantP****** B*** R****** S*
PârâtA******** V********* A*********** D* M****
IntervenientAdmite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei împotriva preavizului nr. 1778 din data de 04.05.2015 pe care o respinge astfel ca inadmisibilă. Admite în parte acţiunea. Anulează decizia de concediere nr. 118/03.06.2015. Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia ocupată anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat salariata, calculată de la data concedierii până la data reintegrării efective. Respinge în rest celelalte pretenţii. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 23.10.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7460/2017 din 23.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 23.10.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2017Amână cauza în temeiul art. 64 alin. (4) Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017in vederea indeplinirii procedurii de citare cu intervenientul accesoriu
Incheiere de sedinta din 13.07.2017Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de suplimentul depus la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.06.2017Pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 26.04.2017Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză depus la dosar.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017Pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 15.02.2017Pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017Pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016În vederea administrării probei cu expertiza contabilă.
Incheiere de sedinta din 12.10.2016Pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016Amânat pentru a se depune înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 14.07.2016Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 08.06.2016Pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 27.04.2016Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 30.03.2016Pentru ca partea contestatoare să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 06.01.2016