U** F******
IntimatC***** D* C****** A R*******
RecurentC***** D* C****** V******
RecurentDin oficiu dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele deciziei nr. 1445/10.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosar nr. 2720/91/2015, în sensul că în partea introductivă a considerentelor deciziei se vor înscrie următoarele: „Asupra recursului de faţă; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea depusă la data de 20.03.2015 la Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2720/91/2014 pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu ?i pentru C***** D* C****** V****** a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 121/25.02.2015 a Tribunalului Vrancea, criticând-o ca fiind nelegală. În motivarea recursului recurenta a arătat că argumentele reţinute de instanţa de fond în considerentele hotărârii sunt lipsite de fundament legal, neavând la bază o analiză a situaţiei de fapt din perspectiva normelor legale în vigoare privind acordarea drepturilor de natură salarială angajaţilor din cadrul entităţii verificate în baza acordului/contractului colectiv de muncă. Textele de lege avute în vedere de echipa de audit şi care au stat la baza constatării consemnate în actul de control şi la baza legalităţii măsurii din decizia contestată sunt art. 37 alin. 1 din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Din examinarea principiilor reglementate prin art. 3 din Legea nr. 284/2010 rezultă faptul că drepturile de natură salarială se stabilesc în mod exclusiv prin norme juridice de forţa legii, iar în raport de situaţia de fapt reţinută de organele de control, în perioada supusă controlului niciunul din actele normative care reglementa salarizarea personalului bugetar nu prevedea posibilitatea acordării de drepturi de natură salarială în baza contractului colectiv de muncă. Pornind de la principiul supremaţiei legii se poate reţine faptul că de esenţa regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar este faptul că ele se stabilesc exclusiv prin lege. Pe cale de consecinţă, este atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă şi partea variabilă a salariului, cât şi cuantumul acestuia, fiind interzisă crearea unor astfel de norme, prin interpretare, sau aplicarea lor prin analogia legii, chiar şi pe cale judiciară. Recurenta susţine că dacă s-ar accepta raţionamentul instanţei ar însemna a se da gir instituirii unui sistem dublu de salarizare, pe de o parte prin Acorduri/contracte colective de muncă, iar pe de altă parte, prin legea salarizării unitare, sens în care s-ar ignora atât principiul supremaţiei legii, cât şi deciziile Curţii Constituţionale. Pe cale de consecinţă, entitatea verificată nu putea să acorde alte drepturi de natură salarială decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative care reglementau salarizarea personalului bugetar în anii 2013-2014, în caz contrar, instituindu-se, pe cale administrativă, sisteme de salarizare paralele celor stabilite prin acte normative. De altfel, acest aspect a fost tranşat inclusiv de Curtea Constituţională prin Decizia nr.1010/2011. Recurenta mai arată că prin sentinţele civile nr.3792/2013 şi nr.3793/2013 instanţa nu s-a pronunţat asupra legalităţii acordării compensaţiilor respective, ci doar a luat act de înţelegea părţilor privind încheierea contractului/acordului colectiv de muncă. Faptul că entitatea verificată a înserat în aceste acte clauze privind drepturi de natură salarială, fără să ţină cont de limitele negocierii instituite de prevederi legale imperative, nu face ca acordarea acestora să capete un caracter legal. Sancţiunea prevăzută de art. 138 alin. 4 din Legea nr.62/2011 este clară, şi anume nulitatea absolută a unor astfel de clauze. De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin Decizia nr. 805/2009 că, natura juridică a unei hotărârii prin care se consfin?e?te învoiala părţilor, reprezintă de fapt, o transpunere a convenţiilor părţilor, ceea ce nu echivalează cu o judecată întemeiată pe probe si fondată pe convingerile instanţei. Recurenta concluzionează că atât constatarea din actele de control, cât şi măsura dispusă prin decizie sunt legale şi solicită casarea în tot a hotărârii atacate ?i în rejudecare, respingerea cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată. În drept, recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 483 şi art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.” Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.10.2015Admite recursul. Caseaza in totalitate sentinta recurata si in rejudecare: Respinge cererea formulata de reclamanta U.A.T. Focsani ca nefondata. Definitiva.
Hotarare 1445/2015 din 10.09.2015