K****** I********* S**
ReclamantN**** F****** S**
PârâtRespinge excepţia lipsei de interes invocată de pârâta N**** F****** S** prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta K****** I********* S** în contradictoriu cu pârâta N**** F****** S**. Obligă pârâta la întocmirea documentaţiilor cadastrale şi la intabularea în cartea funciară a parcelelor de teren arabil indicate la punctele a), b) şi c) ale capătului nr.1 al cererii de chemare în judecată. Obligă pârâta la înscrierea terenurilor indicate la capătul nr.1 al cererii de chemare în judecată în evidenţele fiscale ale autorităţii administraţiei publice locale de la locul situării acestora. Obligă pârâta la îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin, în cadrul procedurii legale de exercitare a dreptului de preemţiune la înstrăinarea terenurilor agricole extravilane, cu privire la terenurile indicate la capătul nr.1 al cererii de chemare în judecată. Ia act că reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2016.
Hotarare 11766/2016 din 12.09.2016Amana pronuntarea la data de 12.09.2016. Pronuntata in sedinta publica, azi, 05.09.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2016probe
Incheiere de sedinta din 06.06.2016Constată că prezenta acţiune priveşte obligaţii de a face neevaluabile în bani, acţiunea fiind timbrată corespunzător. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta N**** F****** S** prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Uneşte cu fondul excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare. Acordă termen de judecată la data de 06.06.2016, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.05.2016.
Incheiere de sedinta din 16.05.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 16.05.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2016pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 28.03.2016pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 01.02.2016pentru verificări procedură prealabilă conform Noului Cod de procedură civilă
pentru verificări procedură prealabilă conform Noului Cod de procedură civilă
pentru verificări procedură prealabilă conform Noului Cod de procedură civilă