I**** I* I****
Petent CondamnatS.P.nr. 511/2015 În temeiul art. 585 Cod de procedură penală admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat I.I., deţinut în Penitenciarul Bistriţa, ca fiind întemeiată şi în consecinţă: Constată că sub aspectul sancţionării tuturor formelor pluralităţii de infracţiuni legea penală veche este mai favorabilă. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin SP nr. 205/28.06.2013 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin DP nr. 83/R/31.01.2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, în elementele sale componente şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează: • 2 an şi 2 luni închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.192 alin.2 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c vechiul Cod penal, art. 320 indice 1 C.p.p. ( faptă comisă în data de 08.03.2012). • 8 luni închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p. ( faptă comisă în data de 28.03.2012). • 8 luni închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p. ( faptă comisă în data de 23.12.2012). • 2 luni închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193 alin.l vechiul Cod penal cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p. ( faptă comisă în data de 23.12.2012). • 2 ani închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.192 alin.2 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p. ( faptă comisă în data de 17.02.2013). • 4 luni închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin.2 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p. ( faptă comisă în data de 08.03.2013). • 8 luni închisoare aplicată prin hotărârea susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p. ( faptă comisă în data de 08.03.2012). • 6 luni închisoare aplicată prin SP 7/11.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, revocată în baza art. 83 vechiul Cod penal prin SP nr. 205/2013 a Judec. Sighişoara. Va menţine, conform articolului 83 vechiul Cod penal, revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 123/26.04.2012 a Judec. Reghin definitivă prin neapelare la data de 21.05.2012.(dispoziţie intrată sub puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a SP nr. 205/2013 a Judec. Sighişoara). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare aplicată prin SP nr. 174/05.12.2014 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015, în elementele sale componente şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează: • 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 108 alin.1, lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 396 alin. 10 noul C.p.p. şi art. 5 noul Cod penal( faptă comisă în data de 25.07.2010). • 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa susmenţionată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 108 alin.1, lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 396 alin. 10 noul C.p.p. şi art. 5 noul Cod penal( faptă comisă în data de 25.07.2010). Constată că faptele pentru care i s-au aplicat petentului pedepsele de 2 ani şi 2 luni închisoare, 2 ani închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 4 luni închisoare, şi 2 luni închisoare prin SP nr. 205/28.06.2013 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin DP nr. 83/R/31.01.2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş; şi 8 luni închisoare şi 8 luni închisoare prin SP nr. 174/05.12.2014 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015 au fost săvârşite în concurs real prev. de art. 33 lit. a vechiul Cod penal (art. 38 noul Cod penal). Constată că faptele pentru care i s-au aplicat petentului pedepsele de 8 luni închisoare şi 8 luni închisoare prin SP nr. 174/05.12.2014 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015, şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată aplicată prin SP 7/11.01.2012 a Judecătoriei Sighişoara, defintivă la data de 26.01.2012 prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.108 alin.1 din Legea nr. 26/1996 au fost săvârşite în concurs real prev. de art. 33 lit. a vechiul Cod penal (art. 38 noul Cod penal). Constată că faptele pentru care i s-au aplicat petentului pedepsele de 2 ani şi 2 luni închisoare, 2 ani închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 4 luni închisoare, şi 2 luni închisoare prin SP nr. 205/28.06.2013 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin DP nr. 83/R/31.01.2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş au fost săvârşite toate în stare de recidivă postcondamnatorie şi în termenul de încercare faţă de pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată aplicată prin SP 7/11.01.2012 a Judecătoriei Sighişoara, defintivă la data de 26.01.2012 prin nerecurare. În baza disp. art. 83 vechiul Cod penal, va contopi fiecare din pedepsele de 2 ani şi 2 luni închisoare, 2 ani închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 4 luni închisoare, şi 2 luni închisoare menţionate mai sus cu pedeapsa de 6 luni închisoare a cărei suspendare condiţionată a fost revocată, rezultând pedepse intermediare de 2 ani şi 8 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 10 luni închisoare, 8 luni închisoare. În temeiul art. 34 lit. b vechiul Cod penal şi art. 33 lit. a vechiul Cod penal contopeşte pedepsele intermediare de mai sus (2 ani şi 8 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 10 luni închisoare, 8 luni închisoare) cu pedepsele de 8 luni închisoare şi 8 luni închisoare aplicate prin SP nr. 174/05.12.2014 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015 în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, petentul urmând să execute pedeapsa finală de: - 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.penal pentru toată durata executării pedepsei. (dispoziţie intrată sub autoritate de lucru judecat prin rămânerea definitivă a SP nr. 205/2013 a Judec. Sighişoara). Deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată începând din 07.02.2014 inclusiv la zi. Deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi arestului preventiv din data de 18.02.2013 până în data de 15.03.2013. Anulează vechile mandate de executare a pedepsei şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri penale. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Stabileşte onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei în favoarea av. Chiorean Septimiu, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2015
Hotarare 511/2015 din 26.02.2015se va efectua adresă la Penitenciarul Bistriţa, se va efectua adresă la IPJ Mureş pentru a se comunica fişa de cazier judiciar, se va cita petentul de la Penitenciarul Bistriţa.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015