U**** M***** M*****
InculpatŞ****** E****** M*****
InculpatN***** D** C*********
InculpatS* F******* M*** S**
Parte civilăI. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit b şi d şi alin. 2 lit. b, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen condamnă pe inculpatul U**** M***** M*****, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat săvârşit de trei sau mai multe persoane. În baza art. 67 C.pen rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 alin. 1 C.pen constată că infracţiunea dedusă judecăţii este în stare de concurs real cu infracţiunile definitiv judecate prin sentinţa penală nr. 458/06.03.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la 31.03.2015 (data faptei 17.05.2014), sentinţa penală nr. 3272/23.12.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 17.02.2016 (data faptei:08.11.2011), sentinţa penală nr. 845/17.04.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă la data de 28.09.2015 prin decizia penală nr. 941A/28.09.2015 a Curţii de Apel Timişoara (data faptei:24.10.2014) şi sentinţa penală nr. 583/29.02.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 29.03.2016 (data faptei: 22.08.2014), sentinţe a căror pedepse au fost contopite prin sentinţe penală nr. 1493/26.05.2016 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin necontestare la data de 08.06.2016 Menţine anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 458/06.03.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 31.03.2015. Descontopeşte pedeapsa rezultanta de 2 ani şi 7 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1493/26.05.2016 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin necontestare la data de 08.06.2016 şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse şi măsuri educative: - pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 CP aplicată prin sentinţa penală nr. 458/06.03.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la 31.03.2015 şi pedepse complementare prev. de art. 66 alin. 1 şi b C.pen pe o durată de 2 ani. - pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 alin. 1 CP aplicată prin sentinţa penală nr. 845/17.04.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă la data de 28.09.2015 prin decizia penală nr. 941A/28.09.2015 a Curţii de Apel Timişoara şi pedepse complementare prev. de art. 66 alin. 1 şi b C.pen pe o durată de 2 ani. - pedeapsa de 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 CP aplicată prin sentinţa penală nr. 583/29.02.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 29.03.2016. - măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an şi 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 CP, cu aplicarea art. 113 şi urm. CP şi a art. 5 CP aplicată prin sentinţa penală 3272/23.12.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 17.02.2016. În temeiul art. 40 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre cu pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1 an 2 luni şi 20 de zile, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite ( 1 an şi 4 luni + 1 an şi 5 luni + 11 luni), stabilind o pedeapsă rezultantă de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare. În temeiul art. 129 alin. 4 şi alin. 2 CP, aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare stabilită mai sus pe care o majorează cu 1 din durata măsurii educative privative de libertate de 1 an şi 8 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 3272/23.12.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 17.02.2016, respectiv cu 5 luni, urmând ca inculpatul U**** M***** M***** să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună şi 20 de zile închisoare cu executare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 rap la art. 65 alin. 1 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 40 alin. 3 CP, scade din pedeapsa aplicată perioada executată măsura preventivă a reţinerii şi arestării preventive din data de 06.06.2014, 29.01.2015 – 17.04.2015, 08.01.2015-09.01.2015 şi perioada efectiv executată din data de 30.09.2015 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2101/2016 din data de 13.06.2016 emis de Judecătoria Timişoara şi dispune emiterea unui nou mandat de executare. II. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cpp rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b C.pen, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen condamnă pe inculpatul ŞOPALCĂ EMANUEL MITICĂ, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat săvârşit de trei sau mai multe persoane. În baza art. 67 C.pen rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii din data de 08.01.2015-09.01.2015. III. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen condamnă pe inculpatul N***** D** C*********, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat săvârşit de trei sau mai multe persoane. În baza art. 67 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. 1 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei inculpatului, stabilind un termen de supraveghere cu o durată de 3 (trei) ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 93 C.pen. impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria Mun. Timişoara, jud. Timiş şi SC Pieţe SA, instituţie ce urmează a fi desemnat de Serviciul de Probaţiune Timiş În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 72 alin. 1 C.pen deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii din data de 08.01.2015-09.01.2015. În baza art. 112 alin. 1 lit b Cpen. confiscă de la inculpatul U**** M***** M***** următoarele bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunii: o pereche de mănuşi de lână culoare neagră, o cagulă culoarea neagră, o şurubelniţă mecanică cu mâner negru cu verde ridicate de la inculpat conform dovezii din data de 08.01.2015 fila 39 dup. În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen confiscă de la inculpatul N***** D** C********* următoarele bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunii: o pereche de mănuşi ţesătură culoarea neagră cu dungi roşii şi una albă ridicate de la inculpat conform dovezii din data de 08.01.2015 fila 50 dup. Ia act că persona vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. pen, obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 690 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Simion Boris, a sumei de 690 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Goman Adan şi a sumei de 690 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Pătraşcu Ema. Cu drept de apel în teremn de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.10.2016.
Hotarare 3526/2016 din 28.10.2016Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 28.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2016Avand in vedere lipsa procesului verbal de indeplinire al mandatului de aducere pt. inc. Sopalca Emanuel amana judecarea cauzei la data de 19.10.2016
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Faţă de lipsa inculpatului aflat in stare de arest amană judecarea cauzei la data de 05.10.2016
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Încuviinţează cererea formulată de apărătorul inculpatului Sopalca Emanuelin vederea efectuării demersurilor pentru aflarea domiciliului si prezentarea in fata instantei.Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2016, C4P, sala 22
Incheiere de sedinta din 07.09.2016Revenirea cu citarea martorului Ionescu Bogdan pentru următorul termen de judecată cu mandat de aducere, in vederea audierii. Amâna judecarea cauzei la data de 07.09.2016, Completul 4, sala 22. Pronunţată şedinţa publica, azi, 10.08.2016.
Incheiere de sedinta din 10.08.2016Încuviinţează proba testimonială cu martorul din rechizitoriu Ionescu Bogdan, solicitată de apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului Şopalca Emanuel Mitică, apreciind-o ca fiind utilă şi concludentă, pentru edificarea instanţei în ce măsură declaraţia dată de inculpat se coroborează cu celelalte probe. Citarea martorului Ionescu Bogdan pentru următorul termen de judecată, in vederea audierii. Amâna judecarea cauzei la data de 10.08.2016, Completul 4, sala 22, pentru când se citează inculpatul U**** M***** M***** şi Sopâlcă Emanuel Mitici, inculpatul N***** D** C********* şi partea civila având termen in cunoştinţa. Pronunţată şedinţa publica, azi, 15.06.2016.
Incheiere de sedinta din 15.06.2016Efectuarea unor adrese catre IPJ pentru comunicarea cazierelor. Citarea inculpatilor lipsa cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2016
Incheiere de sedinta din 18.05.2016În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 154/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul UDREA MARIAN-MARIUS, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b), d) ?i alin. 2 lit. b) cu aplicarea art. 77 li.a) din CP., inculpatul ŞOPALCĂ EMANUEL MITICA pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b), d) ?i alin. 2 lit. b) cu aplicarea art. 77 li.a) din CP. şi inculpatul N***** D** C********* pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b), d) ?i alin. 2 lit. b) cu aplicarea art. 77 li.a) din CP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi Fixează primul termen de judecată la data de 18.05.2016, Completul 4, sala 22, pentru când se citează inculpaţii si partea civila cu menţiunea să precizeze dacă se constituie parte civilă în cauză, iar în caz afirmativ să indice natura şi întinderea pretenţiilor, motivele şi probele pe care acestea se întemeiază. Dispune comunicarea încheierii procurorului şi inculpaţilor. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.04.2016.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.04.2016Avand in vedere starea de arest a inculpatului U**** M***** M***** dispune revenirea cu citarea acestuia pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 20.04.2016
Incheiere de sedinta din 06.04.2016Încuviinţează cererea de amânare formulata de inculpatul U**** M***** M***** in vederea angajarii unui apărător ales. Amână judecarea cauzei la data de 06.04.2016
Incheiere de sedinta din 23.03.2016Avand in vedere lipsa de procedura cu inculpatul Nicola Dan Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2016
Incheiere de sedinta din 24.02.2016