J**** C****
InculpatL****** G***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul J**** C**** – pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 233 al.1 , art. 234 al.1 lit.f Cod penal la 3 (trei) ani închisoare. Condamnă pe inculpatul J**** C**** – pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 al.1 Cod penal, la 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 38 al.1 Cod penal constată că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real. În baza art. 39 al 1 lit. b Cod penal inculpatul execută pedeapsa închisorii de 3 ani şi 3 luni . În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. art. 66 alin. (1) lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată În baza art. 66 alin. (1) lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de un an după executarea pedepsei închisorii. Dispune prelevarea de la inculpatul J**** C**** de probe biologice – care vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpatului, conform art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008. Prelevarea se va realiza în strictă conformitate cu dispoziţiile Legii 76/2008, iar probele biologice astfel recoltate şi datele din Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de Legea 76/2008. Obligă pe inculpat să plătească pe seama părţii civile suma de 7.723 lei, cu titlu de despăgubiri civile şi suma de 15.000 lei daune morale precum şi 1.200 lei, reprezentând onorariu de avocat. În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: -să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. -să nu se apropie de martorii cauzei, de coparticipanţii cauzei penale şi de părţile vătămate sau civile şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici-o cale, -să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme, În baza art. 215 al.7 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 550 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Onorariul avocaţial din oficiu în suma de 390 lei rămână în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2016.
Hotarare 140/2016 din 23.05.2016Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2016În temeiul art. 208 Codul de procedură penală, raportat la art. 207 alin.7 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul : J**** C****- fiul lui Carol şi Berta, născut la data de 18 iulie 1979 în mun. Odorheiu Secuiesc judeţul Harghita, domiciliat în Odorheiu Secuiesc, str. Independenţei nr. 31, ap.13 judeţul Harghita, cetăţenia română, fără antecedente penale, CNP: 1790718192461. În temeiul art. 207 alin. 4 din Codul de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul J**** C**** pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 25 aprilie 2016 până la data de 23 iunie 2016. Potrivit art. 215 alin. 1 C. Cod procedură penală., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul J**** C**** trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia Municipiului Odorheiu Secuiesc judeţului Harghita, conform programului de supraveghere (organ de poliţie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie sau ori de câte este chemat. Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penal., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului J**** C**** să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a mun. Odorheiu Secuiesc decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. - să nu se apropie de persoana vătămată L****** G***, domiciliat în mun. Odorheiu Secuiesc , str. Breslelor , nr.10, ap.3, judeţul Harghita. În baza art. 215 al. 7 Cod procedură penală li se atrage atenţia inculpaţilor J**** C****, că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestora. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.04.2016Pentru ascultarea martorilor acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.04.2016Amână cauza pt. soluţionarea laturii civile pe cale amiabilă. În temeiul art. 208 Codul de procedură penală, raportat la art. 207 alin.7 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul J**** C****. În temeiul art. 207 alin. 4 din Codul de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul J**** C**** pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 29 februarie 2016 până la data de 28 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 29.02.2016pentru studierea cererii de constituire de parte civilă acordă un nou termen
Incheiere de sedinta din 01.02.2016În temeiul art. 208 Codul de procedură penală, raportat la art. 207 alin.7 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatulJ**** C****. În temeiul art. 207 alin. 4 din Codul de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul J**** C**** pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 8 ianuarie 2016 până la data de 7 martie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii.
Incheiere camera preliminara 20/2015 din 14.12.2015În temeiul art. 348 alin.2 din Codul de procedură penală, raportat la art. 207 alin.7 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul J**** C****. În temeiul art. 207 alin. 4 din Codul de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul J**** C**** pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 16 noiembrie 2015 până la data de 14 ianuarie 2016. Potrivit art. 215 alin. 1 C. Cod procedură penală., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul J**** C**** trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia Municipiului Odorheiu Secuiesc judeţului Harghita, conform programului de supraveghere (organ de poliţie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie sau ori de câte este chemat. Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penal., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului J**** C**** să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a mun. Odorheiu Secuiesc decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. - să nu se apropie de persoana vătămată L****** G***, domiciliat în mun. Odorheiu Secuiesc , str. Breslelor , nr.10, ap.3, judeţul Harghita. În baza art. 215 al. 7 Cod procedură penală li se atrage atenţia inculpaţilor J**** C****, că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestora. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 16.11.2015