G**** R*****
Parte civilăN****** C********* -
InculpatS******* C***** J******* D* U****** S** S******* I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul Nechita Constantin, la pedeapsa principală de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 din Codul penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b din Codul penal din 1969. În temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. 1 din Codul penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei princupale rezultante aplicate inculpatului Nechita Constantin, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei principale suspendă şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului. Atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 22 alin. 4 din Legea nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii din nou a unei infracţiuni în termenul de încercare. În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. 4, 5, art. 25 alin. 1 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportate la dispoziţiile art. 1357 alin. 1 Cod civil admite pretenţiile părţii civile unitate medicală şi obligă pe inculpatul Nechita Constantin să achite, cu titlul de daune materiale, suma de 648,82 de lei părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi. În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. 4, 5, art. 25 alin. 1 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportate la dispoziţiile art. 1357 alin. 1 Cod civil, admite în parte pretenţiile părţii civile G**** R***** şi obligă pe inculpatul Nechita Constantin să achite părţii civile G**** R***** suma de 142 de lei, cu titlul de daune materiale, şi suma de 5000 de lei, cu titlul de daune morale. În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Nechita Constantin să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 1000 de lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 octombrie 2016.
Hotarare 3285/2016 din 26.10.2016Amână pronunţarea la data de 26.10.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2016Stabileşte termen de pronunţare la data de 12.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2016Faţă de lipsa martorului, pentru a se reveni cu citarea acestuia, acorda termen la data de 27.09.2016.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016Admite cererea formulată de partea civilă G**** R*****, prin avocatul ales. Dispune efectuarea, de către institutul de Medicină Legală Iaşi, a unei expertize medico-legale din care să rezulte, inclusiv pe baza actelor medicale ataşate la filele 26-35 din dosarul de urmărire penală, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor atestate de certificatul medico-legal nr. 1290/15.06.2012 emis de I.M.L. Iaşi este cel real, dacă partea civilă a suferit şi alte leziuni decât cele care rezultă din certificatul medico-legal indicat, iar dacă este cazul să se stabilească numărul real al zilelor de îngrijiri medicale. Se vor înainta I.M.L. Iaşi copii după înscrisurile de la filele 20, 26-35 din dosarul e urmărire penală, cu solicitarea de a înainta raportul de expertiză medico-legală până la termenul următor. Pune în vedere părţii civile să achite contravaloarea expertizei încuviinţate şi să depună la dosarul cauzei dovada în acest sens până la termenul următor. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 27.05.2016Pentru a se audia martorii din lucrări, amana judecarea cauzei si acordă termen la data de 21.06.2016.
Incheiere de sedinta din 24.05.2016Pentru a se cita martorii P.I., P.C., N.O., acordă termen la data de 24.05.2016.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016În baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, constată că instanţa este competentă să judece cauza, constată de asemenea legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 20.08.2015, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 11239/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Nechita Constantin. Constată că prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 2.12.2015 s-a dispus excluderea din cuprinsul probatoriului a raportului de primă-expertiză medico-legală nr. 3506/12.09.2013 întocmit de I.M.L. Iaşi. Constată legalitatea administrării celorlalte mijloace de probă în cursul urmăririi penale şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu azi, 15 decembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 15.12.2015În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală admite excepţia invocată de inculpatul N. C., prin avocatul ales, cu privire la raportul de primă expertiză medico-legală nr. 3506/OF din 12.09.2013 întocmit de I.M.L. Iaşi, aflat la filele 22-23 din dosarul de urmărire penală nr. 11239/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. În temeiul dispoziţiilor 102 alin. 3 Cod procedură penală constată nelegalitatea dispunerii întocmirii raportului de primă expertiză medico-legală nr. 3506/OF din 12.09.2013 întocmit de I.M.L. Iaşi şi dispune excluderea acestuia din cuprinsul probatoriului. Respinge, ca nefondate, celelalte excepţii invocate de inculpat, prin avocatul ales. În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală respinge excepţia invocată de partea civilă G. R., prin avocatul ales. Prezenta încheiere se va comunica de îndată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru a comunica dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată. Fixează termen de camera preliminară la data de 15.12.2015, ora 9,00. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea ce se va pronunţa potrivit art. 346 alin. 1, 3 şi 4 Cod procedură penală. Pronunţată în Camera de consiliu azi, 2 decembrie 2015
Incheiere de sedinta din 02.12.2015Amână pronunţarea cu privire la excepţiile invocate de inculpat, prin apărător, şi partea civilă G. R, prin apărător, cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală la data de 02.12.2015.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Stabileşte termen pentru pronunţare cu privire la excepţiile invocate de inculpat, prin apărător, şi partea civilă G. R, prin apărător, cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală la data de 25.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2015Pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpatului şi apărătorului ales al părţii civile G. R. să studieze dosarul cauzei, acordă termen, în procedura de cameră preliminară, la data de 10.11.2015, orele 13:00.
Incheiere de sedinta din 27.10.2015