B**** A*****
ReclamantS* A************ T****** P******* R**** S*
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul B**** A*****, reprezentat de Sindicatul Liber Petrotub Roman cu sediul în Roman, în contradictoriu cu pârâta S.C. ArcelorMittal Tubular Products Roman S.A. şi în consecinţă : Constată nulitatea absolută a clauzei cu privire la durata determinată a contractului individual de muncă şi în actele adiţionale la acesta. Dispune înlocuirea acestei clauze, în concordanţă cu prevederile art.57 alin.4 din Codul muncii, în sensul că perioada pentru care se încheie contractul individual de muncă este nedeterminată. Obligă pârâta să plătească Sindicatului Liber Petrotub Roman cheltuieli de judecată în sumă de 200 lei. Executorie de drept . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi 24.02.2016.
Hotarare 134/2016 din 24.02.2016Respinge ca neîntemeiată sesizarea de recuzare formulată de pârâta S.C.ArcelorMittal Tubular Products Roman S.A. Roman împotriva d-nei judecător Lenuţa Cârjă. Atacabilă cu apel numai de către părţi, odată cu fondul cauzei. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2016.
Incheiere recuzare din 12.01.2016pentru soluţionarea cererii de recuzare a preşedintelui completului de judecată, formulată de către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 16.12.2015