C****** L******* E****** Ş*****
InculpatI. În temeiul art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă la pedeapsa de 6 luni închisoare pe inculpatul CHIRILĂ-LEOVEANU EMANUEL-ŞTEFAN, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere unui vehicul fără permis de conducere (în modalitatea normativă a conducerii vehiculului având suspendată exercitarea dreptului de a conduce). II. În temeiul art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 din C. proc. pen., condamnă la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pe inculpatul CHIRILĂ-LEOVEANU EMANUEL-ŞTEFAN, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 67, art.66 alin.1, art.68 alin.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit.a, b, i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioada de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit.a, b, i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere . Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu cea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, pentru care a fost condamnat prin sentin?a penală nr. nr.371/20.11.2014 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin neapelare la 10.12.2014. În temeiul art. 85 din C.pen. de la 1969 dispune anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. nr.371/20.11.2014 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin neapelare la 10.12.2014, respectiv 10.12.2014 şi repune în individualitatea sa această pedeapsă de 1 an închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 C. pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte cele două pedepse de 6 luni închisoare şi de 1 an şi 3 luni închisoare stabilite în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr.371/20.11.2014 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin neapelare la 10.12.2014, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare, la care va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă finală de 1 an şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.371/20.11.2014 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin neapelare la 10.12.2014, respectiv 10.12.2014. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul CHIRILĂ-LEOVEANU EMANUEL-ŞTEFAN ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin.1 C.pen., datele prevăzute la art. 93 alin.1, lit. a)-e) C. pen. se vor comunica Serviciului de Probaţiune Timi?. În baza art. 93 alin. 2 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Timi? sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul S.C. Horticultura S.A. Timi?oara sau Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timi?, după evaluarea persoanei condamnate. În baza art. 404 alin.2 C.proc.pen. rap. la art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 67, art.66 alin.1, art.68 alin.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit.a, b, i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioada de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit.a, b, i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere . În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2016.
Hotarare 2820/2016 din 27.09.2016Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 27.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2016se amana cauza la data de 14.09.2016 in vederea administrarii probatoriului incuviintat.
Incheiere de sedinta din 08.06.2016se revine cu adresa catre sectia de politie competenta pentru a se comunica daca inculpatul este cunoscut pe raza localitatii Vizma jud Timis. acorda termen la data de 08.06.2016.
Incheiere de sedinta din 25.05.2016se amana cauza la data de 25.05.2016 pentru cand se revine cu adresa catre Judecatoria Resita pentru a comunica relatiile solicitate de instanta.se emite adresa catre sectia de politie competenta pentru a se comunica daca inculpatul este cunoscut pe raza localitatii Vizma jud Timis.
Incheiere de sedinta din 27.04.2016Avand in vedere lipsa nejustificata a inculpatului, instanta apreciaza necesara amanarea cauzei in vederea citarii acestuia cu mandat de aducere. Termen la data de 27.04.2016.
Incheiere de sedinta din 16.03.2016În baza art. 346 alin.2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 12190/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul CHIRILĂ-LEOVEANU EMANUEL-ŞTEFAN, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 CP, conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 CP, ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 CP., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul CHIRILĂ-LEOVEANU EMANUEL-ŞTEFAN. Fixează primul termen de judecată la data de 16.03.2016, sala 22, ora 09.00, c6p, pentru când se citează părţile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.02.2016.
Incheiere camera preliminara din 19.02.2016Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 19.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2016