P******** D* P* L**** J********** D********
PetentP**** D***
InculpatÎn baza art.227 Cod procedură penală respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P**** D***. Constata încetată de drept măsura preventivă a reţinerii, luată faţă de inculpat. În baza art.227 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.202 alin.4 lit.b Cod procedură penală, dispune luarea faţă de inculpatul P**** D*** a măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 06.02.2015 şi până la data de 06.04.2015 inclusiv. În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organele de poliţie conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Drăgăşani, judeţul Vâlcea decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie de celelalte persoane nominalizate în referatul cu propunere de arestare preventivă ca fiind participanţi, inculpaţi, suspecţi sau martori, în prezenta cauză, Negru Victor, Tătuţ Nicolae, Negru Gheorghe, Negru Elena, Madan Florica Flori, Anca Marius – Albertini, Anca Maria Luminiţa, Dodoi Simona, Dovleac Florin, Stănescu Marin, Vasile Nicoleta, Mitroi Mihai Cătălin, Tăbîrţoiu Nicolae, Traşcă Cristian Autrel, Călinescu Violeta, Bundea Ioana Claudia, Găgeanu Ion, Giura Viorel, Vlad Maria, Iordănescu Adriana, Constantin Adrian, respectiv să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale; c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art.215 alin.3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 5 februarie 2015 orele 1910.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 05.02.2015