Dosar 27537/197/2015 din 29.12.2015

furtul (art.228 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27537/197/2015
Data dosar:
29.12.2015
Instanta:
Judecătoria Brașov
Departament:
PENAL
Obiect:
furtul (art.228 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.06.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CAMERA PRELIMINARA+FOND-AMANARI
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 228 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul P*** T*** S**** (), la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă săvârşită în data de 14.10.2015). Constată că, prin Sentin?a penală nr. 1179/2015 a Judecătoriei Braşov (definitivă prin Decizia penală nr. 922/Ap/17.12.2015 a Curţii de Apel Braşov), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare (cu suspendarea condiţionată a executării) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, aplicându-i-se, totodată, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969 (a cărei executare a fost, de asemenea, suspendată condiţionat). În baza art. 83, alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969, aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1179/2015 a Judecătoriei Braşov. În baza art. 43 alin. 1 Cod penal, adaugă la pedeapsa principală stabilită prin prezenta (9 luni închisoare) pedeapsa anterioară, de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1179/2015 a Judecătoriei Braşov, inculpatul urmând să execute în regim de deten?ie pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969, astfel cum a fost aplicată această pedeapsă prin Sentinţa penală nr. 1179/2015 a Judecătoriei Braşov. În baza art. 72 C. pen., deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii din prezenta cauză şi durata reţinerii şi arestării preventive din dosarul în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 1179/2015 a Judecătoriei Braşov, respectiv de la 14.10.2015, ora 21.00, până la 15.10.2015, ora 21.00, precum şi de la 14.12.2013, până la 18.12.2013. Menţine dispoziţiile cuprinse în Sentinţa penală nr. 1179/2015 a Judecătoriei Braşov, referitoare la prelevarea de probe biologice de la inculpat, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008. Constată că persoana vătămată S.C. PULL & BEAR S.R.L., având punct de lucru în municipiul Braşov, str. Zaharia Stancu, nr. 1, judeţul Braşov, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind integral recuperat. În baza art. 274, alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 320 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 220 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală şi 100 lei cheltuieli judiciare în faza camerei preliminare şi în faza de judecată. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.06.2016.

    Hotarare 1148/2016 din 09.06.2016
  • Sedinta din data de 02.06.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 09.06.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2016
  • Sedinta din data de 19.05.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2016, Sala J 3 ora 09.00, alte cauze

    Incheiere de sedinta din 19.05.2016
  • Sedinta din data de 21.04.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2016, Sala J 3 ora 09.00, administrare probe

    Incheiere de sedinta din 21.04.2016
  • Sedinta din data de 24.03.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 21.04.2016, sala J 3 ora 09.00, lipsă inculpat

    Incheiere de sedinta din 24.03.2016
  • Sedinta din data de 08.03.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CC
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul de urmărire penală nr.10048/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul P*** T*** S****, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 Cod penal. Fixează termen de judecată pentru data de 24.03.2016, cu citarea părţilor/subiecţilor procesuali principali. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 08.03.2016.

    din 08.03.2016
  • Sedinta din data de 03.03.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 08.03.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2016
  • Sedinta din data de 25.02.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 03.03.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2016
  • Sedinta din data de 28.01.2016 la ora 09:00

    Complet: P3-CC
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2016, Sala J 3 ora 09.00, lipsă inculpat

    Incheiere de sedinta din 28.01.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD