Dosar 27537/325/2015 din 12.11.2015

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27537/325/2015
Data dosar:
12.11.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.07.2016 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Admite cererea

    Admite cererea precizată formulată de reclamanta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE „COLTERM” SA, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE LOCATARI TIMIŞOARA, BV. REVOLUŢIEI 1989 NR.7. Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 52.257,87 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru perioada 11.2013-09.2015. Obliga pârâta să achite reclamantei suma de 6.708,25 lei cu titlu de penalităţile de întârziere aferente plăţilor parţiale efectuate şi 8.033,03 lei, penalităţi calculate până la 06.11.2015 pentru debitul aferent perioadei 11.2013-09.2015. Obligă pârâta să achite reclamantei penalităţi de întârziere, în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, nivel stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, calculate asupra debitului principal, începând cu data de 06.11.2015 inclusiv şi până la achitarea integrală a acestuia. Obligă pârâta sa plătească reclamantei suma de 3089,39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate cu purtarea prezentului proces. Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.07.2016.

    Hotarare 8002/2016 din 06.07.2016
  • Sedinta din data de 22.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 06.07.2016 în dosarul de fond. Disjunge capătul de cerere privind cererea de chemare în garanţie şi acordă termen în dosarul nou format la data de 21.07.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2016
  • Sedinta din data de 25.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cererii de reexaminare a ajutorului public judiciar formulată de pârâtă va amâna cauza la data de 22.06.2016.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2016
  • Sedinta din data de 28.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Încheiere

    Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA DE LOCATARI TIMIŞOARA, BV. REVOLUŢIEI 1989 NR.7. Pune in vedere petentei să achite taxa de timbru în cuantum de 3089,39 lei,în termen de 10 zile de la data comunicării soluţiei de respingere, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.04.2016.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2016
  • Sedinta din data de 27.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cererii de acordare ajutor public judiciar stabileşte termen de judecată la 28.04.2016 în camera de consiliu. Amână judecarea asupra fondului la 25.05.2016.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2016
  • Sedinta din data de 02.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Amână cauza

    În vederea comunicării unui răspuns din partea reclamantei va amâna judecarea cauzei la data de 27.04.2016.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2016
  • Sedinta din data de 03.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 02.03.2016

    Incheiere de sedinta din 03.02.2016
  • Sedinta din data de 20.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Amână cauza

    În vederea formulării întâmpinării amână judecarea cauzei la data de 03.02.2016.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD