Ş********* A********
ReclamantP**** B*****
PârâtŞ********* G********
IntervenientC****** J******** D* S******** A D******** D* P********** A***** T********** D* P* L**** P********* V******
PârâtC****** L***** D* A******* A L**** 1****** D* P* L**** P******* P*****
PârâtAdmite, acţiunea civilă, formulată de reclamantul ŞTEFĂNESCU ALEXANDRU, având ca obiect revendicare, în contradictoriu cu pârâţii: P**** B*****, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR PANCIU, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR RĂCOASA, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR STRĂOANE şi COMISIA JUDEĂEANĂ VRANCEA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, ca fiind întemeiată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenient P**** B*****, ca fiind neîntemeiată. Ia act că pârâtul- reconvenient renunţă la capătul din cererea reconvenţională referitor la emiterea unui nou titlu de proprietate cu privire la suprafaţa de 2520 m.p. teren forestier situat în punctul ,, Fresca-Repejoara”, T. 170. p.c. 4489, nr. cadastral 50123, cu vecinii: N- Bucă Culiţă, E-pârâul Repejoara, S- def. Bucă C. Ion, V-drum exploatare. Respinge, în fond, cererea de intervenţie principală, formulată de intervenienta Ş********* G********, fiind neîntemeiată. Obligă pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică posesie suprafaţa de 2520 m.p. teren forestier situat în punctul ,, Fresca-Repejoara”, T. 170. p.c. 4489, nr. cadastral 50123, cu vecinii: N- Bucă Culiţă, E-pârâul Repejoara, S- def. Bucă C. Ion, V-drum exploatare. Admite în parte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamant şi obligă pârâtul să-i plătească acestuia 500 lei cu acest titlu, reprezentând onorariul de avocat. Cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la registratura Judecătoriei Panciu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.05.2017.
Hotarare 581/2017 din 23.05.2017Amână pronunţarea la data de 23.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.05.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2017Amână pronunţarea la:16.05.2017, pentru a se depune concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2017Termen acordat pentru lipsa martorului şi pentru cand acesta va fi dat in debit cu 300 lei pentru neprezentare la instanta.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Termen acordat pentru cand martorul Buca Ionel va fi citat in vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Termen acordat pentru cand se va reveni cu adresa catre Primaria Panciu pentru a inainta dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017Termen acordat pentru lipsa relatiilor de la Primaria Panciu ?i in vederea audierii martorului Zbarciog Vasile.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017Termen acordat pentru lipsa relatiilor solicitate de la primarii.
Incheiere de sedinta din 22.11.2016Termen acordat la cererea aparatorului reclamantului pentru a lua la cunostinta de continutul relatiilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016Termen acordat pentru cand se vor inainta de catre Comisiile locale dosarele de reconstituire a dreptului de proprietate.
Incheiere de sedinta din 11.10.2016Termen acordat pentru a se lua la cunostinta continutul completarii la raportul de expertiza.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016Termen acordat pentru lipsa completarii la raportul de expertiza.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016Termen acordat pentru cand se vareveni cu adresa catre exp.Patrascu Ovidiu sa raspunda la obietiunile depuse de aparatorul reclamantului.
Incheiere de sedinta din 24.05.2016Termen acordat pentru cand se vor introduce in cauza cele doua comisii de aplicare a legii 18/1991 si pentru cand aparatorii partilor vor depune inscris obiectiuni si completari la raportul de expertiza efectuat in cauza.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016Termen acordat in vederea comunicarii raportului de expertiza catre parat.
Incheiere de sedinta din 22.03.2016Termen acordat avandu-se in vedere lipsa raportului de expertiza dispus in cauza.
Incheiere de sedinta din 09.02.2016Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză topo.
Incheiere de sedinta din 12.01.2016Termen acordat în vederea efectuării expertizei în cauză.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Termen acordat în vederea achitării onorariului de expertiză.-
Incheiere de sedinta din 24.11.2015Termen acordat pentru când se vor emite adrese către Primăria Străoane, Primăria Răcoasa, ,BNP NIca Ciprian să comunice relaţiile solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 27.10.2015TERMEN ACORDAT PENTRU STUDIUL ÎNSCRISURILOR DEPUSE LA DOSAR LA CEREREA APĂRĂTORILOR.
Incheiere de sedinta din 13.10.2015Termen acordat în vederea administrării probelor.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015Termen acordat în vedersa disutării admisibilitaţii probatoriilor solicitate,având în vedere înscrisurile depuse la dosar.de părţi.
Incheiere de sedinta din 30.06.2015Admite în principiu cererea de intervenţie,ca fiind întemeiată. Fixează termen fond, cu citarea părţilor la 30.06.2015. Cu apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.06.2015.
Incheiere de sedinta din 16.06.2015Amână pronunţarea la data de 16.06.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi 9.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2015Termen acordat la cererea apărătorului reclamantului pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea depusa de pârât şi pentru a se comunica intâmpinarea persoanei interesate.
Incheiere de sedinta din 26.05.2015Termen acordat în vederea timbrarii.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015Termen acordat în vederea administrării probelor.
Incheiere de sedinta din 28.04.2015