M**** A*******
InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 CP,cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de: - 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) CP din 1968 pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 CP din 1968, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 44/PI/31.01.2014 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 323/09.04.2014 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 85 alin. 1 CP din 1968, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 44/PI/31.01.2014 a Tribunalului Timiş, definitivă la data de 09.04.2014 prin decizia penală nr. 323/09.04.2014 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 36 alin. 1 CP din 1968, cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 alin. 1 lit. b) CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP, contopeşte pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 OUG nr. 195/2002 cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. 1 CP din 1968, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 prin sentinţa penală nr. 44/PI/31.01.2014 a Tribunalului Timiş, definitivă la data de 09.04.2014 prin decizia penală nr. 323/09.04.2014 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare pe care o sporeşte cu 1 lună, urmând ca inculpatul că execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) luni închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) CP din 1968 pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP. În temeiul art. 85 alin. 3 CP din 1968, cu aplicarea art. 81 alin. 1 şi 2 CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP, dispune suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 5 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni care începe să curgă de la data de 09.04.2014, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 44/PI/31.01.2014 a Tribunalului Timiş. În temeiul art. 404 alin. 3 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 CP din 1968, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 CP din 1968, cu aplicarea art. 5 CP, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 274 alin.1 CPP, obligă inculpatului la plata sumei de 200 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.02.2016.
Hotarare 307/2016 din 04.02.2016În temeiul art. 346 alin. 2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1078/P/2015 din 09.11.2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind pe inculpatul M**** A******* trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce vehicule i-a fost suspendat prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 CP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 21.01.2016, ora 09:00, sala 278, C3P, pentru când se citează inculpatul şi se emite adresă I.P.J Timiş pentru a se comunica fişa de cazier a acestuia Comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22.12.2015
Incheiere camera preliminara din 22.12.2015