Dosar 2774/93/2015 din 10.11.2015

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2774/93/2015
Data dosar:
10.11.2015
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2016 la ora 09:00

    Complet: F4
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea. Anulează decizia nr.11711/07.10.2015 de încetare a contractului individual de muncă emisă de pârâtă, ca nelegală şi netemeinică. Dispune reintegrarea reclamantului pe postul şi în funcţia deţinute anterior concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Executorie Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.09.2016.

    Hotarare 2381/2016 din 29.09.2016
  • Sedinta din data de 15.09.2016 la ora 09:00

    Complet: F4
  • Amână cauza

    pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de procesul-verbal privind desfăşurarea procedurii cercetării disciplinare preababile

    Incheiere de sedinta din 15.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD