Dosar 27759/325/2015 din 16.11.2015

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27759/325/2015
Data dosar:
16.11.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Condamnare

    În temeiul art. 192 alin. 2 CP condamnă inculpatul la pedeapsa de: -2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 67 alin. 1 CP, art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, în condiţiile art. 65 alin. 3 CP. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, calculat conform art. 92 CP, ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. 1 CP obligă inculpatul M**** D***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin.1 CP, datele prevăzute la art. 93 alin.1 lit. a) - e) CP se vor comunica Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 93 alin. 2 CP, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul SC Horticultura SA Timişoara sau Consiliului Local Sânpetru Mare. În baza art. 404 alin. 2 CPP raportat la art. 91 alin. 4 CP atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 CP, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 19 alin. 1 CPP, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Axa Life Insurance SA, cu sediul în Bucureşti, str. Pechea, nr. 13, sector 1, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/10318/1997, cod fiscal 10062604. În temeiul art. 397 alin.1, art. 25 CPP, raportat la art. 1357 şi urm C. civ., art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, admite in parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Mihai Marin, prin curatorul judiciar desemnat în cauză, domiciliată în com. Sânpetru Mare, sat Igriş, nr. 750, jud. Timiş, şi obligă partea responsabilă civilmente Biroul Naţional „Carte Verde” din Irlanda prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, cu sediul în Bucureşti, str. Vasile Lascăr, nr. 40 – 40 bis, et. 6, sector 2, la plata către partea civilă a sumei de 80.000 de lei reprezentând daune morale. În temeiul art. 397 alin.1, art. 25 CPP, raportat la art. 1357 şi urm C. civ., art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* C***** J******* D* U****** T********, cu sediul în Timişoara, B-dul Iosif Bulbuca, nr. 10, jud. Timiş, şi obligă partea responsabilă civilmente Biroul Naţional „Carte Verde” din Irlanda prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, cu sediul în Bucureşti, str. Vasile Lascăr, nr. 40 – 40 bis, et. 6, sector 2, la plata către partea civilă a sumei de 11677,26 de lei reprezentând daune materiale. Ia act că persoanele vătămate Stoica Narcisa Alina, Stoica Petru traian şi Stoica Nicolae Bobi nu s-au constituit părţi civile în cauză. În temeiul art. 249 alin. 7 CPP, menţine sechestrul instituit pe imobilul înscris în CF nr. 400159 Sânpetru Mare (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 4812 Igriş) sub A1 pentru teren cu nr. top. 897 – 898/a, sub A1.1 pentru construcţii cu nr. Cad. C1, nr. top. 897 – 898/a, situat în com. Sânpetru Mare, sat Igriş nr. 236, jud. Timiş, aparţinând inculpatului M**** D*****. În baza art. 4, art.5, art.7 alin. 1 din Legea 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul M**** D*****, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 195 de lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu al părţii civile Mihai Marin, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 272 alin. 1 şi 2 CPP, dispune plata sumei de 195 de lei, reprezentând plata curatorului judiciar desemnat pentru partea civilă Mihai Marin, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 274 alin.1 CPP dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din acestea 1170 de lei reprezentând contravaloarea expertizei criminalistice dispuse în cursul judecăţii în primă instanţă). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2017.

    Hotarare 1768/2017 din 23.03.2017
  • Sedinta din data de 09.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 23.03.2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2017
  • Sedinta din data de 23.02.2017 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 09.03.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2017
  • Sedinta din data de 09.02.2017 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Pune în vedere curatorului judiciar desemnat în cauză pentru persoana vătămată minoră, de a se prezenta la următorul termen de judecată. Amână soluţionarea cauzei la data de 23.02.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.02.2017

    Incheiere de sedinta din 09.02.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 24.11.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei la data de 12.01.2017 pentru a da posibilitatea părţilor de a lua la cunoştinţă de conţinutul raportul de expertiză criminalistică nr.133/23.11.2016 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2016

    Incheiere de sedinta din 24.11.2016
  • Sedinta din data de 29.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Citarea martorului Moman Florin cu mandat de aducere la adresa din com. Vădeni, sat Baldovineşti, jud. Brăila. În temeiul art. 272 alin. 1 CPP, dispune plata expertizei criminalistice ce urmează a se efectua în prezenta cauză din fondurile Tribunalului Timiş, conform facturii nr. 427/22.09.2016 în cuantum de 1170 lei, emisă de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara. Emiterea unei adrese Tribunalului Timiş - Departamentul Financiar, având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Emiterea unei adrese către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara pentru a se pune în vedere depunerea la dosar a raportului de expertiză criminalistică dispusă în cauză până la următorul termen de judecată. Amână soluţionarea cauzei la data de 24.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.09.2016

    Incheiere de sedinta din 29.09.2016
  • Sedinta din data de 15.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Emiterea unei adrese Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Citarea martorului Moman Florin cu mandat de aducere la adresa de domiciliu ca care figurează ca fiind activă în prezent conform fişei emise de D.E.P.AB.D Amână soluţionarea cauzei la data de 29.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2016

    Incheiere de sedinta din 15.09.2016
  • Sedinta din data de 31.08.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Ia act de instituirea sechestrului asigurător pe imobilul situat în Sânpetru Mare, CF 400159 cu nr. topografic 897-898/a având proprietar pe M**** D***** în cotă de 1/1. Respinge cererea inculpatului formulată prin avocat ales de exonerare de la plata expertizei criminalistice dispuse în cauză la termenul de judecată din 23.06.2016. Pune în vedere inculpatului prin avocat ales ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării costului expertizei în cuantum de 1170 lei, sub sancţiunea amenzii judiciare, emiţând adresă Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara având conţinutul menţionat. Citarea martorilor Traşcă Mihai, Sabadoş Mihai şi Moman Florin cu mandat de aducere pentru următorul termen de judecată. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de curatorul judiciar desemnat pentru persoana vătămată minoră pentru motivul invocat. Pune în vedere curatorului judiciar desemnat pentru persoana vătămată minoră pentru motivul invocat ca până la următorul termen de judecată să facă dovada celor susţinute în cererea de amânare. Amână soluţionarea cauzei la data de 15.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.08.2016

    Incheiere de sedinta din 31.08.2016
  • Sedinta din data de 23.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu expertiza criminalistică având următoarele obiective: 1. Care este dinamica producerii accidentului de circulaţie din data de 11.03.2014, în jurul orei 09.40, produs pe DJ 692, între localitatea Carani şi Calacea Băi, jud. Timiş, la km 12+480 m, în care a fost implicat tractorul marca Fendt Xaver, de culoare verde, cu seria şasiu 824211185, care purta un utilaj agricol de tip freză, condus de numitul Traşcă Mihai-Dan şi autoutilitara marca Renault, cu nr. de înmatriculare 02-DL-3168, condusă de inculpatul M**** D*****? 2. Să se stabilească dacă utilajul agricol de tip freză purtat de tractorul marca Fendt Xaver se afla sau nu pătruns pe sensul opus de circulaţie în momentul producerii accidentului? 3. Să se stabilească vitezele de deplasare ale celor două autovehicule în momentul impactului şi anterior impactului. 4. Care sunt cauzele producerii accidentului rutier? 5. care au fost posibilităţile de evitare şi de prevenire a producerii accidentului şi care dintre părţile implicate în accident putea evita sau preveni producerea acestuia şi în ce condiţii? 6. Să se stabilească în ce măsură condiţiile meteorologice din momentul producerii accidentului au influenţat producerea acestuia, inclusiv raportat la modalitatea în care razele solare au influenţat câmpul vizual al inculpatului M**** D*****. 7. Raportat la modalitatea şi cauzele producerii accidentului să se stabilească în ce măsură respectarea dispoziţiilor art. 12 şi art. 172 din Anexa 1 a H.G nr. 1391/2006 privind aplicarea Regulamentului de punere în aplicare a OUG 195/2002 ar fi putut duce la evitarea accidentului. Înaintarea dosarului nr. 27759/325/2015 al Judecătoriei Timişoara la care se află ataşat dosarul nr. 3431/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara pentru efectuarea expertizei criminalistice dispuse în cauză, cu adresă de înaintare. Pune în vedere părţilor, în temeiul disp. art.177 al.4 CPP, că au dreptul să ceară numirea unui expert recomandat de fiecare dintre ele care să participe la efectuarea expertizei. Pune în vedere avocatului inculpatului să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii expertizei criminalistice, sub sancţiunea amenzii judiciare. Prorogarea discutării probei constând în cercetare la faţa locului formulată de inculpat prin apărător ales, după efectuarea expertizei criminalistice. Instituirea măsurii sechestrului asigurator, în temeiul art. 249 al.7 CPP, pe imobilul înscris în CF 400159 Sânpetru Mare (provenită de pe conversia de pe hârtie a CF nr.4812 Igriş) sub A1 pentru teren cu nr. top 897-898/a, sub A1.1 pentru construcţii cu nr. Cad.C1, nr. top 897-898/a, situat în com. Sânpetru, sat Igriş nr. 236, jud. Timiş, aparţinând inculpatului. Desemnarea executorului judecătoresc Opriţescu Bujor din cadrul B.E.J.A Opriţescu şi Roşu, pentru efectuarea actelor ce se impun în vederea luării măsurii sechestrului asigurator pe imobilul înscris în CF 400159 Sânpetru Mare (provenită de pe conversia de pe hârtie a CF nr.4812 Igriş) sub A1 pentru teren cu nr. top 897-898/a, sub A1.1 pentru construcţii cu nr. Cad.C1, nr. top 897-898/a, situat în com. Sânpetru, sat Igriş nr. 236, jud. Timiş aparţinând inculpatului. Citarea martorului lipsă Traşcă Mihai-Dan, cu mandat de aducere, pentru următorul termen de judecată. Citarea martorilor Sabadoş Mihai şi Moman Florin pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 31.08.2016. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror, inculpat sau orice parte interesată, în ceea ce priveşte instituirea măsurii sechestrului asigurător. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.06.2016

    Incheiere de sedinta din 23.06.2016
  • Sedinta din data de 09.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Introducerea în cauză în calitate de persoane vătămate a numiţilor Stoica Narcisa-Alina, Stoica Petru Traian şi Stoica Nicolae Bobi, urmaşii persoanei decedate S***** M*******. Va lua act de constituirea de parte civilă a persoanei vătămate minore prin apărător din oficiu cu suma de 1.000.000 lei reprezentând daune morale. Încuviinţează proba testimonială cu martorii propuşi prin rechizitoriu atât de procuror cât şi de inculpat prin apărător ales, Traşcă Mihai, Albu Ioan, Sabadoş Mihai şi Moman Florin. Citarea martorilor Traşcă Mihai şi Albu Ioan pentru următorul termen de judecată. Prorogarea discutării probei constând în efectuarea unei expertize criminalistice aşa cum a fost solicitată de inculpat prin apărător ales, pentru a lua la cunoştinţă de obiectivele acesteia. Prorogarea discutării cu privire atât la proba constând în cercetare la faţa locului cât şi la proba cu înscrisuri aşa cum a fost formulată de inculpat prin apărător ales, la următorul termen de judecată. Încuviinţarea probei testimoniale solicitată de apărătorul din oficiu al persoanei vătămate minore pe latura civilă a cauzei. Pune în vedere apărătorul din oficiu al persoanei vătămate minore ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar numele şi adresa de domiciliu a martorilor ce înţelege a fi audiaţi sub aspectul laturii civile. Încuviinţează cererea formulată de procuror cu privire la verificările ce se impun potrivit disp. art. 349 al.7 CPP pentru instituirea sechestrului asigurator în ceea ce priveşte veniturile impozabile şi bunurile mobile şi imobile ale inculpatului supuse impozitării. Emiterea unor adrese către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Public Timişoara, respectiv către Primăria com. Remetea Mare şi Sânpetru Mare, pentru a se comunica veniturile impozabile şi bunurile mobile şi imobile ale inculpatului supuse impozitării. Amână judecarea cauzei la data de 23.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.06.2016

    Incheiere de sedinta din 09.06.2016
  • Sedinta din data de 26.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Emiterea unei adrese Judecătoriei Timişoara – Biroul Executări Penale pentru comunicarea datei şi a modalităţii rămânerii definitive a s.p nr.1133/27.04.2016 a Judecătoriei Timişoara Amână judecarea cauzei la data de 09.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.05.2016

    Incheiere de sedinta din 26.05.2016
  • Sedinta din data de 12.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, a Biroul Naţional Carte Verde din Irlanda prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, Bucureşti, str. Vasile Lascăr nr.40-40 bis, et.6, sector 2 Citarea părţii responsabile civilmente pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 26.05.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.05.2016

    Incheiere de sedinta din 12.05.2016
  • Sedinta din data de 14.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, a S.C AVUS INTERNATIONAL, Broker de Asigurare Reasigurare SRL. Citarea părţii responsabile civilmente pentru următorul termen de judecată. Emiterea unei adrese B.A.A.R având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână judecarea cauzei la data de 12.05.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.04.2016

    Incheiere de sedinta din 14.04.2016
  • Sedinta din data de 17.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Ia act de constituirea de parte civilă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu suma de 11677,26 lei reprezentând cuantumul cheltuielilor efectuate cu tratamentul medical al numitei Stoica Mariana Emiterea unei adrese B.A.A.R pentru a se comunica cine este corespondentul în România al Axa Insurance Limited, Irlanda, în vederea introducerii în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente Amână judecarea cauzei la data de 14.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2016

    Incheiere de sedinta din 17.03.2016
  • Sedinta din data de 03.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente S.C Axa Asigurări. Citarea părţii responsabile civilmente S.C Axa Asigurări şi emiterea unei adrese având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă, cu copie după rechizitoriu. Introducerea în cauză a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara Citarea părţii civile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi emiterea unei adrese având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Sancţionarea curatorului judiciar av. Dimitrie Crăciun desemnat în cauză pentru persoana vătămată minoră, în temeiul art. 283 alin.3 CPP, cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Cu drept de scutire sau reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Comunicarea unei copii a încheierii de amendare către curatorul judiciar Dimitrie Crăciun desemnat în cauză pentru persoana vătămată minoră şi emiterea unei adrese Baroului Timiş spre încunoştinţare despre sancţiunea aplicată. Amână judecarea cauzei la data de 17.03.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.03.2016

    Incheiere de sedinta din 03.03.2016
  • Sedinta din data de 04.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Desemnarea în cauză în calitate de curator judiciar pentru persoana vătămată minoră pe av. Crăciun Dimitrie din cadrul Baroului Timiş. Încuviinţarea cererii de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării formulată de inculpat prin apărător ales. Ia act de încetarea mandatului apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat în procedura camerei preliminare Amână judecarea cauzei la data de 03.03.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.02.2016

    Incheiere de sedinta din 04.02.2016
  • Sedinta din data de 21.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin. 2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3431/P/2014 din 11.04.2015 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul M**** D*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 CP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 04.02.2016, ora 09:00, sala 278, C3P, pentru când se citează inculpatul şi persoana vătămată şi se emite adresă I.P.J Timiş pentru a se comunica fişa de cazier a inculpatului. Comunicarea prezentei încheieri procurorului, persoanelor vătămate şi inculpatului Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 21.01.2016

    Incheiere camera preliminara din 21.01.2016
  • Sedinta din data de 22.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Citarea inculpatului a sediul apărătorului ales av. Alexandra Demian, respectiv, Timişoara, str. V.Lucaci, nr. 3A, Ap. 2, jud. Timiş Amână soluţionarea camerei preliminare la data de 21.01.2016. Pronunţată în camera de consiliu azi 22.12.2015

    Incheiere de sedinta din 22.12.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD