O****** V******
ContestatorS******** L*** M********* L*** P*** M******* S* A**** P********* S******** R****** S** - P*** R***********
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de contestatoarea O****** V******. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 13 ianuarie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.01.2017Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea O****** V******, în contradictoriu cu intimata SERRAGHIS LOAN MANAGEMENT LTD, prin mandatar ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L. Anulează executarea silită însăşi începută de intimată împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr. 159/a/2014 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „Hojda Sorin – Ovidiu şi Cocoş Constantin Ştefan” precum şi toate actele şi formele de executare silită efectuate în cadrul acesteia, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. Obligă intimata la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 4550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă intimata la plata în favoarea Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „Hojda Sorin – Ovidiu şi Cocoş Constantin Ştefan”, în contul bancar RO88 RNCB 0234 1415 3512 0002 deschis la BCR S.A. a sumei de 200 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de logistică prestate în vederea înaintării în copie certificată a dosarului de executare nr. 159/a/2014. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 21 septembrie 2016.
Hotarare 3290/2016 din 21.09.2016Amână pronunţarea la data de 21.09.2016. Cu drept la calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 09 septembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2016Reduce onorariul definitiv pentru expert la suma de 2000 lei. Pune în vedere contestatoarei să achite diferenţa de 1200 lei în termen de 5 zile sub sancţiunea suspendării judecăţii prevăzută de art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă. Se va comunica prezenta încheiere către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 9 septembrie 2016 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 19 iulie 2016.
Incheiere de sedinta din 19.07.2016Refacerea procedurii de citare faţă de intimată. Amână judecarea cauzei la data de 19.07.2016 pentru când se va cita intimata. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 10.06.2016.
Incheiere de sedinta din 10.06.2016Încuviinţează cererea formulată de contestatoare prin apărător. Pune în vedere contestatoarei prin apărător să formuleze eventuale obiecţiuni şi să le depună cu cel puţin 3 zile înainte de termen. Prorogă pronunţarea asupra onorariului definitiv după formularea de eventuale obiecţiuni. Amână judecarea cauzei la data de 10 iunie 2016, pentru când se va cita intimata cu duplicat de pe raportul de expertiză şi cu menţiunea de a formula eventuale obiecţiuni cu cel puţin 3 zile înainte de termen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 27 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 27.05.2016Se va reveni cu adresă către expert Chivu Valeria în sensul filei 317 dosar cu menţiunea de a depune cu cel puţin 10 zile înainte de termen raportul de expertiză sub sancţiunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 27.05.2016 pentru când se va cita intimata. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2016.
Incheiere de sedinta din 15.04.2016Încuviinţează primele trei obiective pentru expertiza în contabilă: 1) Să se stabilească suma totală achitată de către contestatoare şi de către giranţii prevăzuţi în contract şi actul adiţional (conform Ordinelor de plată făcute de CCD „George Tofan” Suceava, Adeverinţei IPJ nr. 264026/06.01.2016 şi extrasul de cont emis de Bank Post în 18.12.2015 – acte depuse la dosar). 2) Să se stabilească data scadenţei şi data plăţii fiecărei rate şi să se verifice cuantumul dobânzilor şi penalităţilor percepute în perioada 2002-2015 şi 2007-2015, având în vedere că sumele solicitate se referă la acelaşi contract de credit, nr.4428/18.07.2002 şi a actului la contract. 3) Să se specifice dacă în urma executării silite a aceluiaşi debit (contract 4428/18.07.2002) dosar de executare silită NŢ/097/2006) au mai rămas sume nerestituite şi în caz afirmativ, care este cuantumul acestora; Se va emite adresă către d-na expert CHIVU VALERIA, să efectueze expertiza contabilă. Emite adresă BLE Suceava pentru a se transfera onorariu provizoriu în cuantum de 800 lei achitat de contestatore conform chitanţei CEC nr. 10089968/1 din 20.01.2016, din contul expertului Apăvăloaie Frasina în contul expertei Chivu Valeria. Amână judecarea cauzei la data de 15 aprilie 2016, pentru când se va cita intimata, contestatoarea având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2016.
Incheiere de sedinta din 26.02.2016Încuviinţează cererea contestatoarei, sens în care se va cita intimata cu duplicat de pe cererea contestatoarei cu menţiunea de a răspunde la aceasta, Se va comunica intimatei copie de pe obiectivele formulate de contestatoare, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia procesuală, Se va reveni cu adresă către BEJ Hojda Sorin Ovidiu, pentru a preciza ce sume au fost reţinute din contul girantului Onofrei Ştefan în dosarul de executare nr. 159/A/2014, Se va emite adresă către Biroul Executorului Judecătoresc Mihăilă Gigel pentru a ne înainta în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare Neamţ 097/2006, în măsura în care contestatoarea va indica sediul profesional, Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2016, pentru când contestatoarea are termen în cunoştinţă, intimata urmând a fi citată cu duplicat de pe cererea contestatoarei cu menţiunea de a răspunde la aceasta şi copie de pe obiectivele formulate de contestatoare, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia procesuală, Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2016.
Incheiere de sedinta din 22.01.2016Se emite adresă către experta Apăvăloaie Frăsina cu menţiunea de a preciza dacă a luat legătura cu contestatoarea O****** V****** şi i-a precizat acesteia că nu poate efectua expertiza în dosarul nr. 2788/314/2015, în care a fost desemnată ca expert. Prorogă pronunţarea asupra suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă pentru următorul termen de judecată. Prorogă pronunţarea asupra cererii de înlocuire a expertei formulată de către contestatoare prin apărător pentru următorul termen de judecată. Menţine în sarcina contestatoarei obligaţia de a achita onorariul de expert în cuantum de 800 lei şi obligaţia de a depune la dosar obiective pentru expertiză, cu menţiunea că acestea trebuiesc formulate indiferent de expertul desemnat în cauză. Se va reveni cu adresă către B.E.J. Hojda Sorin Ovidiu în sensul filei 271 dosar. Prorogă pronunţarea asupra solicitării contestatoarei de a se solicita executorului să detalieze modul în care a calculat suma de 12622,42 lei în considerarea faptului că în cauză este încuviinţată proba cu o expertiză contabilă. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2016, pentru când se va cita intimatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.01.2016.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016Respinge excepţia netimbrării, ca neîntemeiată. Respinge excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată. Respinge cererea de emitere a unei adrese către IPJ Suceava. Se va emite adresă către BEJ Hojda Sorin Ovidiu să ne comunice sumele care au fost reţinute din contul girantului Onofrei Ştefan în dosarul de executare nr. 159/A/2014. Încuviinţează proba cu expertiza contabilă pentru contestatoare. Desemnează prin tragere la sorţi ca expert în cauză pe numita Apăvăloaie Frăsina. Stabileşte onorariu provizoriu expert în cuantum de 800 lei. Pune în vedere contestatoarei prin apărător să achite onorariul provizoriu expert până la următorul termen, sub sancţiunea decăderii şi să formuleze obiective pentru expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 8.01.2016, pentru când se va cita intimatul cu menţiunea de a formula obiective pentru expertiza contabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2015.
Incheiere de sedinta din 20.11.2015Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea O****** V****** în contradictoriu cu intimata Serraghis Loan Management Ltd – prin mandatar S.C. Asset Portofolio Servicing România S.R.L.. Dispune suspendarea executării silite începută în dosarul de executare nr. 159/a/2014 al BEJ Hojda Sorin-Ovidiu până la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 2788/314/2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava. Se va înainta d-nei grefier şef al Judecătoriei Suceava originalul recipisei CEC nr. 1121975/1/23.09.2015, cu rugămintea de a fi depusă la Registrul de valori şi mijloace de probă al instanţei, urmând ca la dosar să fie păstrată o copie a acesteia. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru părţile prezente, respectiv de la comunicare pentru părţile lipsă. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2015.
Incheiere de sedinta din 16.10.2015Se va reveni cu adresă către BEJ Hojda Sorin Ovidiu să ne înainteze dosarul de executare nr. 159/A/2014. Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.09.2015.
Incheiere de sedinta din 25.09.2015Stabileşte cauţiune în cuantum de 1214 lei. Pune în vedere contestatoarei să achite diferenţa de 214 lei pentru cauţiune, taxa de timbru în cuantum de 1000 lei pentru contestaţia la executare şi 50 lei pentru suspendarea executării. Se va emite adresă către BEJA Hojda Sorin Ovidiu şi Cocoş Constantin Ştefan să ne înainteze în copie dosarul de executare nr. 159/A/2014. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.08.2015.
Incheiere de sedinta din 21.08.2015