S* R***** C******** S** P*** L*************** O**** I****
ContestatorS* S*** I***** C******** S** P*** A************ J******* C*** D* I********* R*** S**** F****** H********
DebitorAdmite contestaţia formulată de creditoarea SC R. C. SRL, societate aflată în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar P. O. IPURL împotriva tabelului prelimina al creanţelor deţinute împotriva debitoarei S. I. C. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar C. DE I. R. SPRL F. H. şi, în consecinţă: Dispune înscrierea creditoarei R. C. SRL în tabelul preliminar de creanţe şi cu o creanţă în cuantum de 70.000 de euro, cu titlu provizoriu şi sub condiţia suspensivă a admiterii cu titlu definitiv a acţiunii în revendicare ce formează obiectul dosarului nr. 749/1285/2014, în sensul constatării calităţii de bun propriu aparţinând contestatoarei asupra staţiei de sortare şi a imposibilităţii de restituire în natură a acestui bun, cuantumul creanţei urmând a fi stabilit în acest cadru procesual, în situaţia admiterii acţiunii. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 septembrie 2015.
Hotarare 2449/2015 din 23.09.2015Amana judecarea cauzei pentru 23.09.2015.
Incheiere de sedinta din 24.06.2015