I***** P****
InculpatA. În baza art. 386 C. proc. pen. rap. la art. 5 C. pen. 2009 : Schimba incadrarea juridica a faptei reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului I***** P**** din infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (anulat), faptă prevăzută de art. 335 al. 2 C. pen. în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. . B.1. Cu reţinerea art. 5 C. pen. 2009 , cu aplicarea codului penal 1968 şi cu reţinerea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. 2010 : 2. În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. condamnă inculpatul I***** P**** la pedeapsa înschisorii de 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (anulat). 3. În baza art. 83 alin. 1 teza I C. pen. revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată în baza sentinţei penale nr. 594/2012 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la data de 11.05.2012 prin decizia nr. 749/P/07.09.2012 a Curţii de Apel Constanţa. 4. În baza art. 83 alin. 1 teza II C. pen. cumulează aritmetic pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s. p. nr. 594/2012 a Judecătoriei Constanţa cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul I***** P**** urmând să execute, în final, pedeapsa cumulată aritmetic de 1 an şi 6 luni închisoare. 5. În baza art. 71 alin. 2 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II si lit. b C. pen. . 6. Pedeapsa se execută în regim privativ de libertate. 7. Inculpatul a fost asistat de apărător ales . 8. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţă publică, la data de 30.03.2016. Preşedinte,
Hotarare 371/2016 din 30.03.2016Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 30.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2016În vederea garantarii dreptului la aparare amana cauza si acorda termen la data de 18.03.2016.
Incheiere de sedinta din 19.02.20161. În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată competenţa Judecătoriei Constanţa, legalitatea administrării probelor , a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1708/P/2014 şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1708/P/2014 din data de 06.11.2015, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul : - I***** P**** pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană având permisul de conducere anulat, faptă prevăzută de art. 335 al. 2 C. pen. ; 2. Stabileşte termen la data de 19.02.2016 pentru când se citează inculpatul şi se încunoştinţează apărătorul acestuia . Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, la data de 09.12.2015 Judecător cameră preliminară,
Incheiere camera preliminara din 09.12.2015Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare data de 09.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2015