T****** V*******
ReclamantI********* P********* Ş* C***** C******* P*** P*****
PârâtG*********** E****
Intervenient în numele altei persoaneRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Primarului, invocată prin întâmpinare. Admite cererea principală. Anulează Dispoziţia nr.60 din 28 aprilie 2015, emisă de Primarul comunei Costeşti şi, în consecinţă, înlătură obligaţia de plată a sumei de 2.565 lei reprezentând ajutorul social de care a beneficiat reclamanta în perioada ianuarie 2013-septembrie 2014. Admite cererea de intervenţie accesorie. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2016.
Hotarare 1326/2016 din 18.10.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 18 octombrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2016Având în vedere Hotărârea nr. 3/9.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia, începând cu data de 12.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, s-a adoptat aderarea la forma de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, prezenta cauză neîndeplinind această condiţie.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016Amână cauza pentru a se reveni cu adresă către intimat în vederea comunicării relaâţiilor socicitate de instanţă la termenul anterior.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016Amână cauza la 28.06.2016 pentru a se emite adresă către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea căreia i se va solicita sub sancţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.554/2004, să înainteze la dosar procesul verbal în baza căruia a fost emisă Dispoziţia nr.60/28.04.2015 contestată
Incheiere de sedinta din 31.05.2016Pune în vedere apărătorului pârâţilor să depună decizia Camerei de Conturi Vâlcea, ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat
Incheiere de sedinta din 17.05.2016Amânat la cererea reclamantei şi a intervenientei, pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de pârâţi
Incheiere de sedinta din 05.04.2016Pune în vedere apărătorului pârâtei să depună la dosar, cu cinci zile înainte de termenul acordat actele ce au stat la baza Dispoziţiei nr. 60/28.04.2015, emisă de Primarul Comunei Costeşti
Incheiere de sedinta din 23.02.2016amânat pentru a se comunica cererea de intervenţie
Incheiere de sedinta din 12.01.2016